Amendă de 500 de lei pentru bărbat din satul Dăroaia, comuna Roşia Montană, care a intrat fără drept în perimetrul unei societăţi comerciale
Un bărbat din satul Dăroaia, comuna Roşia Montană, a fost ”taxat” de jandarmi cu o amendă în valoare de 500 de lei, după ce a fost prins în perimetrul unei societăţi comerciale, loc în care accesul era interzis.
”Fapta s-a petrecut marţi, 26 mai a.c., în incinta unei unităţi de preparare minereu. În jurul orei 21.00, anunţat fiind de personalul de pază, un echipaj de jandarmerie l-a depistat într-o hală pe un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în satul Dăroaia care spus că intrase cu intenţia de a colecta resturi metalice şi a le valorifica ulterior în interes personal. Nefiind la prima abatere de acest gen bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Personalul de pază a relatat jandarmilor că nu este prima dată când persoane sau grupuri de persoane încearcă să sară gardul societăţii comerciale pentru a aduna resturi metalice şi lemnoase, existând şi situaţii în care acestea au devenit agresive, au înjurat şi au ameninţat cu acte de violenţă.
”Atenţionăm că, în continuare, zona va fi monitorizată atent de echipajele de jandarmerie, iar acestea vor acţiona prompt pentru prevenirea şi combaterea faptelor care exced cadrului legal. Totodată, semnalăm faptul că, potrivit Codului penal, pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite constituie infracţiune (violarea sediului profesional ) şi, în unele cazuri, se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani”, a transmis reprezentantul jandarmilor din Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii