Cugireanul Bogdan Borza (Tenis Club Alba-Cugir), campion naţional la dublu şi vicecampion la simplu
Tenismanul cugirean Bogdan Borza (a împlinit 18 mai în 5 aprilie) s-a remarcat recent, la Mediaş, în cadrul Campionatul National Individual de Vară Under 18. Legitimat la Asociaţia Clubul de Tenis Alba-Cugir, Bogdan Borza a reuşit să cucerească două distincţii naţionale: devenind vicecampion la simplu şi câştigător în proba de dublu masculin.
Competiţia s-a desfăşurat la baza “Dafora” din Mediaş, fiind organizată de clubul Pro AS Sibiu.
Pe tabloul de simplu, sportivul de sub Drăgana a fost cotat drept favoritul numărul doi pe tabloul principal şi a trecut în ordine de Ioan Radu (Dacia Galaţi) – scor 4-6, 6-0, 6-0; David Pata (Tenis Club Bucureşti) – scor 6-2, 6-2; Sorin Iordache (Tenis Con Slobozia) – scor 6-0, 6-3 şi Vlad Dancu (TC Bucureşti) – în semifinale, scor 6-1, 6-3. La masculin, în ultimul act s-au întâlnit principalii favoriți ai competiției, Nicolae Frunză (Dinamo Braşov) și Bogdan Borza (Asociaţia Clubul de Tenis Alba – Cugir), primul impunându-se cu scorul de 6-3, 6-3. Pe locul III s-a situat Vlad Dancu.
Adversari în finala de simplu, Nicolae Frunză și Bogdan Borza și-au unit forțele în proba de dublu masculin, ocupând locul întâi. Ei i-au învins, în finală, pe favoriții nr. 2, Călin Manda/Cristian Moldovan, scor 7-5, 6-2. Locul III i-a revenit perechii Matei Avram/ David Pata. În proba de dublu feminin, Iulia Ivașcu și Ioana Mincă au devenit campioane trecând de principalele favorite ale competiției, Gabriela Ruse/Miriam Bulgaru (albaiulianca legitimată la Olimpia Bucureşti).
Bogdan Borza este inclus de federaţia de specialitate în lotul naţional al României la juniori Under 18 (la fel ca şi Miriam Bulgaru) şi se anunţă o mare speranţă a „sportului alb” din ţara noastră. Talentatul tenismen reprezintă Asociaţia Tenis Club Alba-Cugir (preşedinte Daniel Popa), ce are drept membrii fondatori administraţia locală din Cugir şi Consiliul Judeţean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii