Delegație a PNL Alba la seara de gală organizată la Opera Națională din București cu ocazia aniversării a 140 de ani de liberalism
Miercuri, 20 mai, a avut loc, la Opera Națională din București, o seară de gală, eveniment prilejuit de împlinirea a 140 de ani de la nașterea Partidului Național Liberal. Au fost prezenți în sală parlamentari liberali, aleși locali și membri PNL din întreaga țară, dar și personalitați marcante din societatea civilă.
Din delegația organizației județene a PNL Alba au facut parte consilieri locali si județeni, parlamentari si membri ai birourilor politice de conducere, in frunte cu deputatul Dan Simedru, vice-președintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman și vice-primarul Gabriel Pleșa. Alături de aceștia a fost si Prim – vicepreședintele PNL, senatorul de Alba, Teodor Atanasiu.
Seara a debutat cu mesajul adresat invitaților de către fostul Președinte PNL, Crin Antonescu.
Acesta le-a transmis liberalilor: „Vă spun, în ceas aniversar: pesemne că partidele, ca și indivizii, nu pot hotărî cât trăiesc, dar hotărăsc cum trăiesc! Viața aceasta, experiența aceasta istorică a PNL este și acum, și va fi și în anii următori determinată de identitatea sa, de cine este și de cum trăiește pentru România acest partid!”.
Președintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus, a fost primit cu ropote de aplauze în momentul în care a urcat pe scena.
Mesajul său pentru liberali a fost unul optimist si plin de încredere, acesta concluzionând: „Am să vă spun că plagiind – sper că nu este aici persoana care ar putea să fie deranjată de cuvânt – pe Marin Sorescu, toate aceste mari isprăvi ale noastre trebuiau să poate un nume și li s-a spus Partidul Național Liberal”.
Discursuri de felicitare au susținut si Co-președinții, Alina Gorghiu si Vasile Blaga. Aceștia au subliniat, însă, și rolul esențial pe care PNL și l-a asumat, ca principala forță politică de dreapta din România, de a contribui hotărâtor la modernizarea tuturor instituțiilor statului și la desăvârșirea integrării europene.
Momentul culminant al serii a fost acordarea Distincției „I. C. Brătianu”, Președintelui României, Klaus Iohannis, invitat special la eveniment, premiul fiindu-i înmânat de catre Mircea Ionescu Quintus. În deschiderea discursului său, Președintele Iohannis le-a spus liberalilor: „Mi-a fost dor de voi!”. Șeful statului a ținut să vorbească și despre așteptările pe care le are de la marele PNL. „PNL nu înseamnă doar numele, tradiţia şi istoria. Pentru mine, liberal e cel care practică liberalismul nu cel care se declară sus şi tare liberal. De aceea, vă cer cu multă încredere să duceţi mai departe ideile şi valorile liberalismului. Mândria noastră e aceasta: demnitatea unui partid care a plecat acum 140 de ani să-şi găsească calea şi, prin tot ce a înfăptuit şi a realizat, cred cu tărie că a găsit-o”, a spus Klaus Iohannis.
Gala s-a incheiat la înălțime, prin concertul aniversar susținut de orchestra Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”.
„Săptămâna liberală” se va incheia la Alba Iulia, cu o serie de evenimente organizate de PNL Alba, chiar in ziua marii aniversări, duminica, 24 mai, unde vor participa Co-președinții Alina Gorghiu si Vasile Blaga și personalități marcante ale partidului.
Alin Ignat, purtător de cuvânt al PNL Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana