FOTO: Misiune economică germană în Regiunea Centru – Întâlniri de lucru pentru oamenii de afaceri români și germani, organizate de ADR Centru
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru derulează, în perioada 19-22 mai 2015, activități de brokeraj și întâlniri ale oamenilor de afaceri români și germani, în cadrul misiunii economice coordonată de organizația Germany Trade and Invest, agenția germană afiliată Ministerului Federal al Economiei, care este implicată în atragerea și dezvoltarea investițiilor în Germania.
Membrii delegației germane reprezintă companii şi organizaţii din trei landuri din zona de Est a Germaniei: Landul Brandenburg, Landul Turingia și Landul Saxonia-Anhalt. Misiunea economică este organizată sub egida rețelei europene Enterprise Europe Network, prin organizaţiile sale din Regiunea Centru (ADR Centru) şi Landul Brandenburg (ZAB).
Prin acest eveniment se urmărește realizarea de contacte și stabilirea de parteneriate de afaceri între companiile străine participante și firme din Transilvania, dar şi realizarea de schimburi de experienţă cu organizaţii din domenii similare. Vizita delegației germane în Transilvania a debutat la Cluj Napoca, în data de 19 mai, unde au participat circa 70 de persoane. La întâlnirile B2B desfășurate la Alba Iulia au participat au participat peste 50 de oameni de afaceri, dar și jurnaliști precum și reprezentanți ai administrației publice locale.
În cadrul vizitei acestei delegaţii economice, organizația Germany Trade & Invest (GTaI), cu sprijinul ADR Centru și al Reprezentanței Landului Brandenburg în Regiunea Centru, a coordonat organizarea de evenimente de tip Bursa Investitorilor şi Oamenilor de Afaceri, în Alba Iulia la Hotel Mercur, în data de 20 mai, când a avut loc și o vizită la câteva proiecte din județul Alba, finanțate prin fonduri structurale. Și la Sibiu, la Hotel Golden Tulip, va fi organizat un eveniment similar, în data de 21 mai, când se estimează o largă participare a oamenilor de afaceri din acest județ, dar și din Brașov, Hunedoara și alte județe.
România, prin Regiunea Centru şi Germania, în special Landul Brandenburg, dar și celelalte regiuni germane, sunt de mulţi ani parteneri economici şi comerciali de succes. Misiunea economică din acest an a fost dezvoltată ca urmare a preocupărilor Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru de impulsionare a dezvoltării mediului de afaceri din județele Alba, Brașov, Covasna Harghita, Mureș și Sibiu.
În contextul dezvoltării relațiilor de afaceri ale firmelor românești, în special din domeniul clusterelor din industria lemnului, ADR Centru a organizat, la începutul lunii mai 2015 o importantă misiune economică a firmelor românești în Germania. Astfel, 30 de reprezentanți ai companiilor românești din industria lemnului, dar și din clusterele PROWOOD și REGIOFA, coordonați de conducerea ADR Centru, au vizitat locații de producție din Renania de Nord-Westfalia – Germania, din apropierea orașului Köln. Pe de altă parte, ADR Centru a organizat și o misiune economică românească la cel mai mare târg din Europa destinat industriei lemnului – târgul LIGNA de la Hanovra. La acest eveniment, reprezentanții companiilor românești au avut peste 90 de întâlniri de lucru directe cu potențiali parteneri de afaceri germani.
În completarea acestor acțiuni, în cadrul evenimentelor organizate în România, la evenimentele de tip Bursa Oamenilor de Afaceri români și germani, domeniile de activitate pe care s-au axat întâlnirile dintre companii au fost: construcţiile civile şi industriale, construcţiile de case din lemn, furnizarea de produse din lemn, producţia de articole de mobilier, fabricarea de articole de îmbrăcăminte și formarea profesională. Ca potenţială piaţă de afaceri, Germania de Est este interesantă datorită infrastructurii sale foarte bine dezvoltate, datorită poziţiei sale strategice în inima Europei, datorită ofertei sale în domeniul forţei de muncă înalt calificate, dar şi datorită productivităţii sale aflate în continuă creştere.
”Aspectele discutate la Alba Iulia cu oamenii de afaceri fac parte din gama acțiunilor noastre orientate spre dezvoltarea economică a județelor din Regiunea Centru. În cadrul acestor întâlniri, specialiştii participanţi au prezentat modul în care firmele românești pot profita de o investiţie realizată într-unul din Landuri Federale din estul Germaniei. Județele Alba și Sibiu sunt foarte apreciate de către investitorii germani, acesta fiind motivul pentru care în aceste județe s-au mai organizat misiuni economice germane, atât sub coordonarea GTaI, cât și a Landului Brandenburg. De altfel, domnul director executiv Peter Alltschekow, de la GTaI, este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai cooperării cu Regiunea Centru, deoarece a lucrat cu noi încă din anul 2002, când au fost demarate Convențiile de Twinning, pentru pregătirea instituțională a regiunilor românești, în vederea integrării europene. Dânsul a și remarcat cât de mult s-a dezvoltat întreaga Transilvanie și a precizat că aceste contacte de afaceri se vor concretiza cât mai curând în colaborări dintre firmele germane și românești. Vorbind despre întâlnirile cu firmele la care au participat oameni de afaceri din toate județele regiunii, dar și din Iași sau București, considerăm că, prin aceste activități, mediul de afaceri din Regiunea Centru a devenit mai informat și mai bine pregătit pentru interacțiunea pe piețele internaționale și, poate, prin contactele de afaceri stabilite și mai competitiv”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Aflați la Cluj-Napoca, în prima zi a vizitei lor în Transilvania, investitorii germani au apreciat că această zonă are un potențial deosebit de dezvoltare economică. La evenimentul de la Cluj-Napoca invitații au fost primiți de conducerea ADR Nord-Vest, precum și de reprezentanții administrației publice locale: Prefectul județului, domnul Gheorghe Ioan Vușcan, Primarul municipiului Cluj Napoca, domnul Emil Boc și Consilierul Președintelui Consiliului Județean Cluj, domnul Kerekes Sandor.
La evenimentul de la Alba Iulia au participat și au adresat un cuvânt de salut invitaților reprezentanții administrației publice locale: domnul Ion Dumitrel, Președintele CJ Alba și domnul Nicolaie Moldovan, City-managerul municipiului, dar și domnul Stefan Wacker, Directorul SC Star Transmission SRL. Pentru întâlnirile de la Sibiu și-au confirmat prezența Președintele Consiliului Județean Sibiu, domnul Ioan Cindrea, care este și Președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Prefectul județului, domnul Ovidiu Ioan Sitterli, precum și doamna Astrid Fodor, în calitate de primar desemnat al municipiului Sibiu, dar și domnul Aurel Gheorghe Aldea, Președintele CCI Sibiu.
Credit: https://criptoeconomia.com.br/en/bitcoin-storm/
[nggallery id=502]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor