Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice, adoptat de Camera Deputaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, cu 309 voturi ”pentru”.

„Proiectul de lege oferă un ajutor real românilor de bună-credință sufocați de datorii. Eu mi-aș fi dorit ca întreaga procedură să fie sub controlul instanței, dar, având în vedere comentariile CSM care au spus că este posibilă o îngreunare a instanțelor și în consecință termene foarte lungi, am decis ca în fața dumneavoastră astăzi să vin cu această propunere legislativă care cuprinde două tipuri de proceduri: una administrativă, în fața unei comisii de insolvență, prin care se dă o reeșalonare a datoriilor în baza unui plan de rambursare pe un termen de 5 ani și numai procedura de lichidare se află în fața instanțelor de judecată”, a spus la dezbatere inițiatoarea proiectului, deputata PSD Ana Birchall.

Ea a adăugat că printre principalele avantaje ale acestui proiect se numără faptul că în momentul deschiderii procedurii de insolvență se suspendă orice procedură de executare silită și nicio altă procedură de executare silită nu mai poate fi începută, se acordă preferință planului de rambursare, și nu lichidării bunurilor, se suspendă de drept acumularea dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere după momentul inițierii procedurii de insolvență și debitorul poate propune un plan de rambursare a datoriilor care se întinde pe 5 ani cu posibilitatea prelungirii cu încă un an.

La dezbateri, reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare au afirmat că vor vota pentru acest proiect legislativ.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea