Din acest an, ”Zilele Orașului Alba Iulia” se vor desfășura sub denumirea ”Alba Fest”
*Comercianții care vor să participe la eveniment vor fi ”taxați” cu 100 de lei/mp/zi
Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia, din 22 mai a.c., tradiționalul eveniment ”Zilele Orașului” se va desfășura, din acest an, sub denumirea de ”Alba Fest”, pentru care municipalitatea deține un certificat de ”marcă înregistrată”.
Evenimentul nu va mai avea o dată fixă, respectiv ultimul sfârșit de săptămână din luna mai (cum era stabilit până în prezent), ci se va stabili o anumită perioadă în care să poată fi programat (între ultima decadă a lunii mai și prima decadă a lunii iunie), astfel încât să nu ”limiteze posibilitățile de booking pentru artiști de talie internațională, sau posibilitatea modificării datei, în funcție de alte evenimente sau constrângeri legale”, după cum explică reprezentantul municipalității.
O altă schimbare prevăzută de documentul administrativ este majorarea taxei pe care o vor plăti comercianții care doresc să participe la eveniment, de la 10 lei/mp/zi, la 100 de lei/mp/zi.
Evenimentul, ajuns în acest an la cea de-a XII-a ediție, este gândit special pentru ca fiecare locuitor al orașului să găsească cel puțin un motiv să iasă din casă și să se distreze în inima Cetății, transformându-se de-a lungul timpului într-un festival multi-art ce cuprinde concerte, spectacole pyro-muzicale și de reenactment, teatru de stradă, dar și momente dedicate copiilor.
Potrivit reprezentanților administrației locale, procedura de înregistrare a mărcii ”Alba Fest” la Organismul pentru Invenții și Mărci a demarat anul trecut, iar certificatul a fost obținut în data de 9 iulie 2014.
În acest an, Alba Fest va avea loc, cel mai probabil, în perioada 5-7 iunie (cu o săptămâna mai târziu decât de obicei), iar capul de afiș ar putea fi muzicianul Goran Bregović, de la care organizatorii așteaptă confirmarea că va susține un concert la Alba Iulia, pe data de 6 iunie.
”Amânarea este pe deplin justificată și are la bază atât temeiul celor 300 de ani de existență a Cetății pe care îi aniversăm în acest an și vrem să o facem printr-un moment special. Acest moment special ar putea impune această manevră de amânare. Nu știu să vă spun 100 la sută, dar există 90% șanse să facem Zilele Orașului și anume: 29, 30, 31 să se mute în 5, 6, 7 iunie – este exact o săptămână – nu cred că influențează starea de spirit a albaiulienilor atât de mult; nici turiștii nu par să fie bulversați de această mică schimbare. Motivul este un mega-concert cu un personaj est-european care a reușit de mulți ani să spargă tiparele. A făcut tot ce a putut face să surprindă occidentul – un compozitor, un interpret – s-ar putea să-l avem pe 6 iunie pe Goran Bregović la Alba Iulia”, a declarat, recent, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer, pentru Radio Unirea FM.
Costurile estimate pentru Alba Fest 2015 sunt de până la 500.000 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Noua măsură pentru combaterea corupției: Un pas important spre aderarea la OCDE
Noua măsură pentru combaterea corupției: Un pas important spre aderarea la OCDE Guvernul a adoptat astăzi, 18 iulie 2024, proiectul Ministerului Justiției, care introduce o nouă infracțiune de corupție: mituirea funcționarilor publici străini. Această măsură aliniează legislația națională la prevederile Convenției OCDE Anti-mită și reprezintă un instrument esențial în combaterea faptelor de corupție împotriva funcționarilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României