FOTO| Întâlnire de 10 ani, la Colegiul ”HCC” din Alba Iulia. Emoții, îmbrățișări și multe amintiri depănate
Promoția 2005 a Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia a organizat, vineri, de la ora 13.00, întâlnirea de 10 ani. Directorul instituției de învățământ, Valeriu Cerbu, a precizat că, pentru ei, școala rămâne deschisă și sunt așteptați să vină oricând, nu doar într-un cadru organizat.
O parte din foștii elevi au ajuns la 12.00, cu o oră înainte să sune clopoțelul, și au glumit pe seama întâmplărilor petrecute în perioada liceului și a ultimilor 10 ani. Toți au fost cu zâmbetul pe buze și îmbrăcați elegant. Unii dintre ei au purtat și ochelari, doar pentru a fi în pas cu moda – soarele nefiind strălucitor.
Regulamentul intern al școlii, considerat sever de unii, a rămas în memoria unui absolvent. ”Hai că sting țigara. Nu vreau să am nota scăzută la purtare”. Alt absolvent s-a arătat uimit de schimbarea unor colegi. ”Aproape că era să nu te mai cunosc”. ”Toți sunt frumoși, privește-i!”, a exclamat unul mai optimist.
După inerentele sărutări și îmbrățișări a venit timpul fotografiilor pe clase sau pe grupuri.
Se știe, nu pentru că nu avea cine să le facă o poză, ci pentru că încă este la modă, unii au ales să-și facă singuri fotografii.
Absolvenții și profesorii au venit în număr mare.
Profesorii și absolvenții au venit în număr mare la întâlnire, ceea ce arată că au fost o generație care a plăcut – lucru confirmat și de directorul Valeriu Cerbu. Bineînțeles, au existat și absolvenți mai rezervați, care nu ales să participe.
Foștii elevi au intrat în cancelarie, după cum era de așteptat, pe Gaudeamus igitur – care se cântă adesea la absolviri și împrejurări solemne.
Directorul Valeriu Cerbu a descris promoția ca fiind una frumoasă, muncitoare care a realizat multe lucruri în acești ani. El a arătat că se bucură că au revenit și că speră că școala care i-a format le aduce aminte de lucrurile pozitive, iar cele mai puțin plăcute au fost lăsate în urmă.
Ziua s-a încheiat în băncile fostelor clase.
Profesorii diriginți au strigat din nou catalogul, iar foștii elevi, deveniți acum oameni mari, unii cu două facultăți și un master, și-au spus realizările și au depănat amintiri.
La Colegiul ”HCC” din Alba Iulia și deopotrivă la celelalte instituții de învățământ începe un lung șir de întâlniri. Prima întâlnire a fost cea de astăzi, după 10 ani. Urmează multe altele, la fel de emoționante și pline de bucurie, respectiv nostalgie.
[nggallery id=475]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan