Planurile CSU Alba Iulia în următorul sezon, dependente de stabilirea bugetului *Elisabeth Pavel, ofertă din Franţa
În sezonul precedent, CSU Alba Iulia a terminat pe locul al 4-lea în campionatul de baschet feminin şi a disputat două finale, în Liga Europei Centrale şi Cupa României. În privinţa viitoarei stagiuni, chestiunile stau sub semnul întrebării până la stabilirea bugetului.
“La finele lunii mai vom avea o întâlnire cu sponsorii privaţi, autorităţile locale şi judeţene, iar în funcţie de asigurarea resurselor financiare vom stabili totul, participipare europeană, obiectiv, campanie de transferuri”, a declarat preşedintele Bogdan Duma. În chestiunea băncii tehnice, este cert faptul că Miroslav Popov va continua ca şi antrenor principal, tehnicianul sârb bazându-se cu siguranţă şi în campionatul viitor pe baschetbalistele Alexandra Uiuiu şi Marta Fodor.
În schimb, pivotul Elisabeth Pavel, jucătoare convocată la prima reprezentativă, intenţionează să se despartă de gruparea din Cetatea Marii Uniri, pentru o nouă aventură în Europa. Jucătoarea are o ofertă concretă din Franţa şi se va decide în cazul noii echipe după încheierea Eurobasket Women 2015 găzduit în ţara noastră (Oradea şi Timişoara) şi Ungaria, în perioada 11-28 iunie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 48 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii