Foto: Fotbal la nivel înalt în Munţii Apuseni *Fetele de la Colegiul Naţional “Avram Iancu” Câmpeni, dublă calificare la fazele finele
Campioana judeţului Alba la fotbal feminin, echipa Colegiului Naţional “Avram Iancu” Câmpeni a participat la fazele zonale de la Turnu Severin şi Târgu Mureş, în ambele situaţii reuşind să se claseze pe prima poziţie, obţinând implicit calificarea la etapele naţionale. Practic fetele pregătite de Nicolae Achimeţ au reuşit o dublă accedere în finale, atât la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, cât şi la Campionatul Naţional al liceelor “Cupa Coca-Cola” şi va participa, la finele lunii mai, la fazele finale, de la Timişoara şi Bucureşti.
La faza zonală ONSS de la Turnu Severin, merituoasa formaţie din Munţii Apuseni a câştigat toate cele trei jocuri susţinute, fără a primi gol: 5-0 cu echipa reprezentantă a judeţului Hunedoara, 5-0 cu echipa din Mehedinţi, pentru ca în meciul decisiv, în finală, să se impună împotriva competitoarei din Timiş. “De trei ani avem echipă de fotbal feminin, fotbalul fiind singura şansă a acestor fete să iasă în lume, dar fiecare pas în facem cu multe, multe eforturi. Nu prea avem buget pentru deplasări, ca liceele cu program sportiv, trebuie să plătim noi totul. Noroc că la şcoală s-a înfiinţat o asociaţie sportivă, iar profesorii, colegii mei, donează 2 la sută din venituri şi astfel ne ajută cu banii”, a spus profesorul Nicolae Achimeţ.
*Şi la Tg. Mureş au spulberat tot!
Faza zonală a “Cupei Coca-Cola” s-a disputat în Sala Polivalentă din Târgu Mureş, iar echipa de fete a Colegiului Naţional “Avram Iancu” Câmpeni a realizat numai victorii, un parcurs impecabil graţie căruia va juca în finala naţională de la Bucureşti. Mai întâi, în turul preliminar din grupa fetelor, formaţia din Alba a învins categoric pe Liceul Tehnologic “1 Mai” Ploieşti, cu scorul de 8-0 şi pe Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” Sibiu, scor 8-2. În finală, moaţele s-au impus în compania Colegiului Economic Rm. Vâlcea, cu un categoric 6-0. Tot la Tg. Mureş a participat şi Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia, la secţiunea băieţilor, albaiulienii conduşi de Florin Grozav nedepăşind faza grupelor: 5-8 cu Liceul Tehnologic “General Magheru” Vâlcea şi 4-0 cu Colegiul Tehnic “Simion Mehedinţi” Braşov.
*Daiana Beleiu, golgheterul întrecerii
Pe lângă accederea în premieră la faza finală a Cupei “Coca-Cola”, echipa din Apuseni se mândreşte cu faptul că principala marcatoare a turneului de la Tg. Mureş a fost Daiana Raluca Beleiu, cu 11 reuşite. Lotul echipei campioane este format din: Alina Vârtan, Mirela Lazăr, Voichiţa Beleiu, Codruţa Costea, Valentina Pătruşel, Andrada Selage, Mădălina Costea, Daiana Beleiu şi Denisa David. “Pentru al treilea an consecutiv aceste fete minunate fac cunoscut numele Colegiului Naţional «Avram Iancu», cât şi al judeţului Alba, în competiţiile în care participă şi devin respectate de multe licee din ţară. Cred că o asemenea frumoasă echipă merită mult mai multă atenţie în urma performanţelor pe care le-a obţinut şi le obţine în continuare”, a precizat Nicolae Achimeţ, un dascăl de toată lauda.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii