FOTO: Moment emoționant pentru ÎPS Andrei Andreicuţ la Alba Iulia. Lucrarea sa misionară recompensată cu aplauze și titlul de Doctor Honoris Causa
ÎPS Andrei Andreicuţ, fost arhiepiscop de Alba Iulia, în prezent mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a primit astăzi, din partea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, titlul de „Doctor Honoris Causa”.
Într-o Aulă a Facultății de Teologie Ortodoxă arhiplină, Părintelui Andreicuț i s-a acordat un titlu simbolic care reprezintă practic o recunoaștere a meritelor sale atât în dezvoltarea infrastructurii materiale, cât și a celei de distribuţie a bunurilor şi serviciilor sociale și cultural-spirituale etc (Facultatea și Semniarul de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Radio Reîntregirea, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, construcția a 120 de noi biserci, întemeierea/reabilitarea a aproape 50 de mânăstiri, construcția a peste 70 de noi case parohiale, înființarea a peste 70 de așezăminte sociale etc).
În sală, pe lângă cei peste o sută de studenți, au venit să-și exprime respectul lideri locali precum precum primarul Mircea Hava, președintele și vicepreședintele consiliului județean – Ion Dumitrel și Florin Roman, șeful și adjunctul IPJ – chestorul principal de poliție Ioan Căbulea și comisar șef Laurențiu Crișan etc și bineînțeles rectorul universității albaiuliene – Daniel Breaz, prorectorul Moise Achim, decanul Facultății de drept Nicolae Gânfălean, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Alba Iulia preotul prof. Ioan Emil Jurcan, directorul Filantropia Alba – Nicolae Ignat și alți oaspeți de seamă.
La cei 66 de ani împliniți la 24 ianuarie, emoția ÎPS Andrei părea să crească pe măsură ce rectorul Daniel Breaz și decanul părinte Ioan Emil Jurcan au prezentat contextul cerremoniei, momente finalizate cu ropote prelungi de aplauze.
“Bine ați venit în casa pe care ați ctitorit-o Înaltpresființia voastră!”, a spus rectorul Daniel Breaz.
Laudatium-ul a fost susţinut de decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Alba Iulia preotul prof. Ioan Emil Jurcan și a cuprins o scurtă biografie a ÎPS Andrei Andreicuț, insitându-se pe lucrarea acestuia din perioada în care a condus activitatea Arhiepiscopiei de Alba Iulia.
Au fost enumerate câteva dintre distincțiile oficiale acordate ÎPS-lui Andrei Andreicuț – Ordinul Naţional „Pentru Merit” în gradul de „Mare Ofiţer”, titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), acceptarea ca membru al Academiei de Arte și Științe din Salzburg.
S-a amintit de asemenea de prodigioasa activitate depusă ca profesor și dascăl, muncă pe care o continuă și în prezent în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, unde predă cursuri de Spiritualitate Ortodoxă și îndrumă teze de doctorat în cadrul Facultății de Teologie.
Profesorul Jurcan a subliniat faptul că IPS Andrei nu a construit doar ziduri în judeul Alba ci lucruri chiar mai importante cum sunt conștiințele unor oameni care dau sensul cuvenit acestor bunuri materiale și culturale.
“Pentru toată paternitatea spirituală, pentru toate lucrurile pe care le-ați construit aici, pentru umbra sfântă și binecuvântată pe care ați imprimat-o lucrărilor înfăptuite, vă mulțimim!”, a conchis preotul prof. Ioan Emil Jurcan.
Tema prelegerii susținute de “sărbatoritul zilei” a fost legată de “misiunea” preotului, a Bisericii Ortodoxe, a credincioșilor creștini.
IPS Andrei a vorbit despre rolul Bisericii Ortodoxe Române în formarea și propășirea națiunii românești. Acesta nu a ocolit nici perioada comunismului, o perioadă sumbră pentru „biserică”, pe care nu s-a ferit să o a abordeze și pe care a părut că și-o asumă cu înțelepciune.
“Am făcut ce s-a putut!” (…) “Biserica Ortodoxă a confirmat că este coloana vertebrală a poporului român”, a afirmat IPS Andrei. Părintele a vorbit și despre faptul că experianța comunistă a „lăsat sechele” în mentalul și spiritualul tuturor celor care au prins acele vremuri și nu numai.
„Intrebuintarea eficientă a timpului scurt pe care-l trăim presupune rugăciune si acțiune. Așa s-a intamplat in vremurile normale in ortodoxie. Asa s-a petrecut si la noi, cu exceptia perioadei comuniste, cand am facut ce s-a putut, dar când tot ortodoxia a tinut dreaptă coloana vertebrală a neamului. Din nefericire, din acea perioada au ramas niste sechele pe care cu greu le putem surmonta. Dacă atunci convenea sistemului să se facă cât mai puțin pe tărâm spiritual, după căderea sistemului, unii dintre preoți si dintre credincioși au rămas intr-un imobilism păgubos. O seamă de parohii au consilii parohiale mai mult fictive si nelucrative. Este trist să constați pentru aceste excepții negative ca preotul este un simplu funcționar care prestează servicii religioase”, a spus mitropolitul Andrei.
Merită remarcată de asemenea și prezența, alături de IPS Andrei, a lui IPS Irineu, cel căruia părintele Andreicuț i-a predat în 2011 “misiunea” de a conduce mai departe Arhiepiscopia de Alba Iulia. Este una dintre puținele situații în care cei doi lideri ortodocși apar alături unul de celălalt.
Ioan Andreicuț, după numele său de mirean, s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, din părinţii Andrei şi Elena, fiind primul dintre cei trei copii ai familiei. El a urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972). După terminarea facultăţii a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca.
Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licenţiindu-se în vara anului 1978. În august 1978 a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Dr. h.c. Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activând apoi ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda, judeţul Cluj.
Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Prea Sfinţitului Episcop Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia şi ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza şi-a pregătit-o în cadrul aceleiaşi secţii Teologie sistematică – sub îndrumarea P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Popescu, obţinând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.
Din februarie 1990 a fost ales şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În anul 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.
În paralel cu activitatea administrativ-bisericească s-a implicat şi în plan spiritual şi didactic. Astfel, a întemeiat Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia şi a fost printre fondatorii Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, realizând demersurile necesare înfiinţării Facultăţii de Teologie din Alba Iulia (1991).
Pe parcursul celor 12 ani de arhipastorire a I. P. S. Andrei Andreicut, in Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Alba Iuliei au fost construite 120 biserici, au fost pictate (sau au beneficiat de o restaurare a picturii) 160 de biserici (inclusiv Catedrala Arhiepiscopal[ din Alba Iulia) si au fost construite 65 de noi case parohiale. De asemenea, a fost infiintat Radioul crestin-ortodox „Reintregirea” Alba Iulia, patronat de Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Alba Iuliei. Au fost infiintate 30 de noi manastiri si schituri in cele doua judete (Alba si Mures) din cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iulia.
[nggallery id=432]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii