Adevărata semnificație a zilei de 1 Mai: De la muncitori împușcați s-a ajuns la bere și cârnați

Care este, de fapt, istoria ce se ascunde in spatele acestui ritual public numit „Ziua Muncii“? Cateodata, amintirea a mii si mii de muncitori scosi la defilare de un regim care se mandrea cu drepturile, invizibile de altfel, pe care le acordase. Alteori, imaginea publica a prezidiului nomenclaturist incadrat de celebrul „Proletari din toate tarile, uniti-va!“. Putini sunt insa cei care stiu de ce se bucura de ziua libera in care gratarele, mititeii si berea se afla in prim-plan.

Pentru un produs tipic al sistemului de educatie din Romania ultimei jumatati de secol, informatia poate sa vina ca un paradox: pe 1 Mai nu veneram primavara, nu intampinam deschiderea sezonului estival si nici nu celebram munca in chip de valoare fundamentala a societatii. Inainte de a fi memorie, 1 Mai este in primul rand istorie. O poveste care ne aminteste lungul sir de lupte duse de muncitori pentru o „zi normala“ de lucru compusa din 8 ore, cu pauza de masa la amiaza.

Prea mult sange

Istoria zilei de 1 Mai incepe in 1884, cand Federatia Sindicatelor hotarase sa consacre in mod public, impotriva vointei patronatelor americane si canadiene, ziua de munca de 8 ore.

Pe 1 mai 1886, pentru a celebra evenimentul, muncitorii au decis sa organizeze o greva generala. In toate marile orase nord-americane, zeci si sute de mii de muncitori au invadat strazile si pietele. Cei mai organizati dintre ei s-au adunat in Chicago. Peste 80.000 de oameni uniti de saracie si legati de exploatare au marsaluit in acea zi pe principalul bulevard al orasului, Michigan Avenue. La trei zile de la marea demonstratie au izbucnit conflicte intre industriasii locali, sprijiniti de fortele de politie, si muncitori, evenimente in urma carora mai multi demonstranti au fost ucisi.

Pentru a protesta la adresa acestor abuzuri ale autoritatilor, mai multi anarhisti au convocat un miting pe 4 mai, in Piata Haymarket. Desi aceasta ultima greva se desfasura in spiritul non-violentei, explozia unei bombe artizanale aruncata din multime a ranit usor cativa agenti ai politiei din Chicago. Acestia – profitand de panica aparuta – raspund cu foc si omoara cativa zeci de muncitori din multime. Asa incepe ceea ce istoricii vor numi mai tarziu „Afacerea Haymarket“, un proces injust, desfasurat in lipsa oricaror probe judiciare, impotriva liderilor muncitorilor. Unii vor fi executati, altii se vor sinucide in inchisoare si numai un sfert din numarul celor arestati in urma masacrului vor fi gratiati dupa ceva timp.

La patru ani distanta, A Doua Internationala Socialista a decis impreuna cu sindicatele nord-americane sa cinsteasca memoria martirilor din Piata Haymarket prin organizarea, de 1 Mai 1890 (de acum devenita oficial Ziua Internationala a Muncitorilor), a celui mai mare protest antimunca din istorie. Devine astfel limpede ca, in traditia miscarii muncitoresti, asa cum este aceasta valorizata in statele democratice, ziua de 1 Mai umple strazile si pietele publice cu pancarte, tricouri si esarfe rosii, pentru a rememora si reprezenta in fata tuturor cat sange a fost varsat pentru atingerea „normalitat ii“ unei zile de munca de doar 8 ore, cu pauza de masa.

Sarbatoarea proletarilor din toate tarile

Muncitorii din toata lumea se unesc pe 1 Mai in protestul lor la adresa exploatarii, insa o fac diferit, in functie de traditiile specifice miscarilor muncitorești nationale. In Uniunea Sovietica, prima parada de 1 Mai a avut loc in 1917, in Piata Rosie. In acest spatiu public, dupa constructia Mausoleului lui Lenin in 1924, sute de mii de muncitori, tarani si soldati rusi vor comemora, vreme de peste opt decenii, in fiecare an, Marea Revolutie Socialista din Octombrie.

In 1958, in Statele Unite, presedintele Dwight D. Eisenhower a decis ca de 1 Mai sa se sarbatoreasca Ziua Fidelitatii fata de traditia libertatii americane. Gestul presedintelui a avut scopul de a evita suprapunerea festivitatilor muncitorilor americani cu cele din tarile comuniste. In Statele Unite, Ziua Muncitorilor este sarbatorita in prima zi de luni din septembrie. Cu toate acestea, semnificatia primara a evenimentului nu a fost uitata. In 2006, spre exemplu, muncitorii mexicani imigranti au ales 1 Mai pentru a declansa un boicot general cu scopul de a modifica radical legislatia muncii.

In alte state cu o istorie sindicala solida – Germania si Marea Britanie -, 1 Mai este ocazia pentru proteste de mari dimensiuni organizate de muncitori. In ultimii ani, violenta nu a lipsit de la aceste manifestari. Restaurantele tip fast-food si masinile scumpe au devenit victime ale euforiei demonstrantilor.

Parade de dragul Partidului 

Pancarte, lozinci, esarfe fluturate, steaguri, uniforme, cantece. Ele au scris istoria reinterpretata a unei zile puse in slujba comunismului, intre 1945 si 1989. 1 Mai devenea in imaginarul comunist romanesc ziua celor ce muncesc si multumesc etern partidului pentru „marile libertati“ de care se bucura.

Decorul era intotdeauna acelasi: mii, zeci de mii de oameni ai muncii inundau pietele oraselor cu cantecele si uralele lor. Pionierul ce-si flutura mandru cravata rosie, stahanovistul, eroul muncii socialiste, colhoznicul infratit cu muncitorul in interiorul unei echitati socialiste perfecte – iata personajele principale ale unei zile ce au uitat vreme de cinci decenii ca sursa sa esentiala este contestarea. Revendicarile erau evacuate cu totul dintr-un peisaj croit special sa glorifice partidul si oamenii sai. Extinderea drepturilor devenea nula intr-o tara ce „acordase“ deja toate drepturile.

Istoria industriala a secolului al XIX-lea, aceeasi care produsese prin ricoseu o masa proletara hotarata sa-si asigure un minimum de conditii de munca, devenea in mainile partidului povestea triumfului glorificator al ideilor comuniste. Psihoza idealului socialist, a unui teritoriu eliberat de clase propunea mereu acelasi scenariu: mari si mici, oamenii noi demonstrau de 1 Mai pentru regim. Si nu o faceau doar ei, ci erau intotdeauna insotiti intr-o perfecta unitate in gand si fapta de catre proletarii inca „neeliberati“ din „lagarul capitalist“.

1 Mai era in oricare dintre anii perioadei 1945-1989 nu doar ziua „marilor realizari“, ci si ziua solidaritat ii internationale a celor ce muncesc. Si daca raiul comunist isi avea personajele sale, lumea capitalista nu putea evita logica demonizarii. Miile de oameni care-si cantau partidul si conducatorii la Bucuresti erau insotiti intr-un cor al tacerii paralel de coloane uriase de demonstranti care ocupau, potrivit propagandei socialiste, strazile capitalelor occidentale.

Sursa Cultural.bizi.ro, Evz.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI