Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Începând de luni, persoanele fizice pot aplica în Programul ”Rabla”. 104 dealeri autorizați la nivel național

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului ”Rabla”, la cei 104 dealeri autorizați din întreaga țară.

În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane lei pentru persoanele juridice, inclusiv instituții publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizații profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

Ghidul de finanțare pentru Programul ”Rabla 2015” a fost aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial al României din 30 martie 2015.

În urma dezbaterii publice, valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul Programului ”Rabla 2015” a fost modificată față de varianta inițială propusă, aceasta fiind majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric hibrid care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).

Decizia de modificare a valorii eco-bonusurilor a venit în urma consultării cu toți factorii interesați de acest program. În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferențiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puțin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim sută la sută ecologic”, a spus Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Astfel, valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.

La achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.

În continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menținută la 6.500 lei.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea