FOTO: Sufletul artistei Maria Deac Poenaru, străjuit de sfinții pe care i-a pictat o viață, s-a ridicat la Ceruri. Apropiați, oficialități și localnici au condus-o spre lumina Raiului
Marea artistă a picturii icoanelor pe sticlă, Maria Deac Poenaru din Laz, ultima reprezentantă a neamului pictorilor Poenaru, a fost înmormântată vineri, 17 aprilie, la cimitirul din localitate. Pe drumul spre lumina Raiului au condus-o zeci de oameni, localnici, rude, admiratori, prieteni, oficilități și un grup de măicuțe pe care dânsa le-a îndrumat în arta pictatului.
Ceremonia de înmormântare a avut loc, cu începere de la ora 13.00, la casa dânsei și a continuat în Biserica Ortodoxă din localitate. Celebra pictoriță, trecută la cele veșnice la trei săptămâni după ce a împlinit venerabila vârstă de 92 de ani, a fost îmbrăcată în straie populare, iar pe piept a avut așezate o cruce și o icoană, ambele pictate de dumneai.
Slujba a fost oficiată de către preotul din Laz, Ilie Haida și preotul Jan Nicolaie, cadru universitar la Facultatea de Teologie din Alba Iulia.
”Pictorița a trecut cu sufletul în lumea de lumină lină și neînserată a lui Dumnezeu. Prin trecerea ei la cele veșnice înregistrează o pierdere nu doar satul Laz, ci întreg județul Alba și țara însăși”, a spus Ilie Hada.
”Sorocul intrării și al ieșirii din viață a omului sunt în mâna lui Dumnezeu. Dar nimic nu e întâplător în ceea ce o privește pe Maria Deac Poearu, deoarece s-a născut de Buna Vestire și a trecut la Domnul în Săptămâna Luminată, când Cerurile sunt deschise și toți merg să se bucure împreună cu Hristos de Învierea Lui”, a spus, în cuvântarea lui, preotul Jan Nicolaie.
Decesul dumneaei a survenit în cursul dimineţii zilei de miercuri, din cauza epuizării fizice cauzate de vârsta înaintată şi a faptului că de câteva zile nu a mai reuşit „să pună nimic în gură”.
Cunoscuta pictoriţă de icoane s-a născut de Buna Vestire în anul 1923, a trăit în lumina sfinţilor pe care i-a pictat cu atâta har şi credinţă, pentru ca miercuri pur şi simplu „să se stingă precum o lumânare pusă în faţa unei icoane într-o biserică”. A fost înmormântată, deloc întâmplător – conform rânduielii divine – tot într-o zi de sărbătoare, vineri, când, în cadrul Săptămânii Luminate, creştinii ortodocşi au prăznuit Izvorul Tămăduirii.
Originară din satul Laz (comuna Săsciori), Maria Deac Poenaru a făcut parte din vestitul neam al Poenarilor, cunoscut în toată lumea pentru harul inegalabil al pictatului de icoane cu care a fost înzestrat de Dumnezeu.
Comoara dumneaei a fost casa împodobită cu icoane pictate cu degetele şi sufletul, cu obiecte tradiţionale ce stau aranjate într-o ordine matematică pe pereţi, cu mese ori scaune, cu lepedee şi puţine poze de familie.
De cum păşeai în „regatul” acestei femei, erai uluit de frumuseţea camerelor, de aerul proaspăt de ţară din ele, de cuminţenia a tot ce a putut să agonisească. Figuri de sfinţi au rămas să zâmbească dintre rame, ei amintind de-acum încolo de cea care “i-a scos la lumină”. Culorile în care sunt înfăţişaţi îngerii, sfinţii, Mântuitorul ori Maica Domnului sunt vii şi te ung pe inimă. Fizionomiile celor pictaţi sunt expresive şi clare, de parcă pictoriţa însăşi ar fi stat de vorbă cu ei, le-ar fi ascultat destăinuirile şi ar fi început apoi meticulos să le redea cu pensula între degete.
(foto arhivă; Maria Deac Poenaru, la împlinirea vârstei de 92 de ani)
Maria Deac Poenaru a fost îmbătrânită de timp, dar a rămas tânără în capacitatea de a simţi sacrul. Zeci de ani a făurit artă, (parte din ea ajunsă chiar la Muntele Athos ori în locaşurile de cult ale ţării), iar arta a redefinit-o pe dumneaei. Dacă unii se şlefuiesc intelectual la şcoli înalte, conjudeţeana noastră s-a desăvârşit în gândire şi fapte în colţul ei de Rai – satul Laz, continuând ceea ce a învăţat de la înaintaşi.
Într-o lume ce caută modernitatea cu orice preţ, Maria Deac Poenaru s-a „ascuns” în simplitate, omenie, naturaleţe şi s-a sfinţit încă de pe pământ. Au aureolat-o sfinţii pe care i-a plămădit din îmbinarea de nuanţe şi credinţa că aceştia vor dăinui chiar dacă dumneaei nu va mai putea să-i privească.
FEMEIA cu chip de ÎNGER ne va zâmbi de-acum prin ei şi ne va spune, de dincolo de moarte, că lumea asta are un punct de sprijin în arta ce a rodit din mâinile dumneaei magice. Să ascultăm bine mesajul acesta şi să nu-l alterăm deloc! Iar pe Maria Deac Poenaru să n-o dăm uitării, ci s-o preţuim etern ca pe un TEZAUR UMAN VIU, a cărui valoare intrinsecă nu poate fi contrabalansată cu niciun munte de aur al lumii contemporane!
[nggallery id=339]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 42 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii