Salariile medicilor ar putea crește de până la patru ori, începând cu 1 iunie. Autoritățile locale vor putea completa lefurile
Dacă proiectul de lege propus de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, va trece de Parlament, începând cu 1 iunie 2015, medicii ar putea primi salarii mai mari cu până la de patru ori.
Anunţul a fost făcut duminică de Bănicioiu, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV. În opinia ministrului, principalul motiv pentru care medicii şi asistentele pleacă pe bandă rulantă din România îl reprezintă, în primul rând, banii prea puţini pe care îi primesc lună de lună de la spitalele în care sunt angajaţi.
Noutate acestei legi este faptul că, autoritățile locale, în administrarea cărora se află spitalele pot să atragă și să completeze salariul medicului specialist de care este nevoie în spital, cu bani de la bugetul local, respectiv județean.
“Dăm posibilitate consiliilor județene și primăriilor să atragă și să plătească un medic specialist de care comunitatea are nevoie la spitalul administrat de autoritățile locale”, a spus Nicolae Bănicioiu.
Un medic rezident într-un spital din România cîțștigă în medie 300 de euro lunar.
Ministrul Sanatatii ia in calcul sancționarea românilor care nu merg periodic la medic pentru a-si face analize.
„Avem in intentie in momentul de fata, si e prima oara cand o spun, ne gandim ca persoanele care nu merg o data la trei ani la medicul de familie sau nu isi fac un set de analize complet, sa introducem sanctiuni. Stiu ca este cel mai nepopular lucru pe care il spun in momentul de fata, dar pentru sistemul sanitar va insemna foarte mult in sensul preventiei, in sensul gestiunii corecte a unui caz, in momentul in care il gasesti, in sensul ca, pana la urma, cheltuirea banului, pentru ca eu depistez in momentul de fata mare parte din afectiunile oncologice numai in stadii foarte avansate”, a precizat, Nicolae Banicioiu..
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi