Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr scandalagiu din Abrud, imobilizat de poliţişti din cauza manifestărilor violente

Ziarul Unirea

Publicat

în

Azi-noapte, în jurul orelor 0240, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud au fost solicitaţi să intervină pentru aplanarea unui scandal produs la o pensiune din oraş.

Potrivit IPJ Alba, „un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Abrud, aflat sub influenţa alcoolului, se manifesta violent adresând injurii celor prezenţi.

Tânărul şi-a menținut atitudinea şi după intervenţia poliţiştilor motiv pentru care a fost necesară imobilizarea sa şi conducerea la sediul Poliţiei Orașului Abrud unde i-au fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii si liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Codul Penal.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România Astăzi, 23 decembrie 2024, va fi deschisă circulația rutieră pe cea mai așteptată autostradă din România, respectiv pe lotul 1 al Autostrăzii A 7 Ploieşti-Buzău. Porțiunea de 21 de kilometri face legătura între Dumbrava şi Mizil, judeţul Prahova. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea