Calendarul manifestărilor organizate de IPJ Alba cu ocazia Zilei Poliției Române 2015
În contextul aniversării la data de 25 Martie a Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează şi în acest an, manifestări educative şi cultural sportive care se vor desfășura pe parcursul mai multor zile.
Astfel, potrivit calendarului manifestărilor, în perioada 16 – 25 martie, poliţiştii din Alba vor organiza întâlniri cu preşcolari şi elevi din unităţile de învățământ ale judeţului şi vor discuta despre profesia de poliţist dar şi teme ce vizează reducerea riscului de victimizare din infracțiuni şi accidente rutiere.
Pentru zilele de 17,18 şi 19 şi 21 martie, au fost planificate concursuri de şah, table, talere, tir, fotbal, tenis de câmp şi de masă.
În data de 24 martie, începând cu ora 14,00, în Poligonul Miceşti, va avea loc turneul de tir la care vor participa poliţişti din structurile inspectoratului dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Cu același prilej va fi organizată „Cupa presei la tir” la care sunt invitaţi să participe toţi jurnaliştii acreditaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
Ziua de 20 martie va fi dedicată competiţiei fotbalistice la care vor participa echipe din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi instituţiile de colaborare.
De altfel, în acelaşi spirit sportiv, poliţiştii din Alba s-au alăturat ieri, 15 martie a.c., poliţiştilor din judeţele învecinate Hunedoara şi Sibiu şi au luat parte la manifestarea ciclistică intitulată Turul celor trei cetăţi care a constat în parcurgerea pe bicicletă a distanţei Deva – Alba Iulia, respectiv Sibiu – Alba Iulia.
Iniţiativa turului ciclistic aparţine poliţiştilor din Hunedoara, iar la acesta au participat peste 20 de poliţişti din cele 3 inspectorate.
Prin această manifestare sportivă s-a dorit promovarea bicicletei ca mijloc alternativ, ecologic şi eficient de locomoţie în mediul urban dar şi respectarea regulilor de circulaţie şi promovarea respectului faţă de toţi participanţii la traficul rutier.
Marţi, 24 martie, începând cu orele 10,30, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba va fi organizată „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, când, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu dar şi aspecte particulare serviciilor, compartimentelor sau birourilor. La ore 11.00 este planificat un exercițiu demonstrativ.
Miercuri, 25.03.2015, începând cu ora 10,00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, se va desfăşura şedinţa festivă în cadrul căreia va fi evocat momentul aniversar şi vor fi făcute avansările în gradul profesional următor.
Organizarea acestor manifestări este posibilă şi datorită sprijinului de care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba beneficiază din partea Asociaţiilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi a Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba şi a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 9 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii