Înscrieri în CLASA PREGĂTITOARE 2015: Peste 2.650 de elevi din Alba au fost înscriși în prima etapă
Peste 2.650 de elevi din județul Alba au fost înscriși în prima etapă la clasa pregătitoare potrivit inspectorului școlar general adjunct, Narcisa Bucureștean. Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale, vineri, 13 martie, este ultima zi – părinții mai pot depune cererile online, până la ora 20.00. Județul Alba are alocate un număr de 3.195 locuri pentru anul școlar 2015-2016.
În perioada 20-21 martie, în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare vor fi afişate listele copiilor înscrişi după prima etapă.
Locurile rămase libere după prima etapă şi procedura de repartizare în cea de-a doua etapă de înscriere vor fi afişate pe 23 martie, la unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Etapa a doua va avea loc în perioada 24 martie – 3 aprilie, când vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ. În această etapă pot fi depuse solicitările de înscriere în altă şcoală decât cea de circumscripţie. Părinţii vor completa o cerere de înscriere, iar repartizarea se va face pe locurile rămase disponibile după prima etapă.
În 10 aprilie vor fi afişate, la unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectoratelor şcolare, listele cu copiii înscrişi după a doua etapă.
Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile după fiecare etapă de înscriere.
Cererile părinţilor care nu au reuşit să îşi înscrie copiii în niciuna din etape sau orice altă problemă apărută în procesul de înscriere vor fi înaintate inspectoratului şcolar şi soluţionate în perioada 14-17 aprilie.
Copiii în vârstă de şapte ani care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014 – 2015 pot fi înscrişi direct în clasa I. Pe 10 aprilie vor fi afişate, la fiecare şcoală, listele finale ale copiilor înscrişi în clasa I.
Potrivit Ministerului Educaţiei, departajarea în cazul în care numărul de copii este superior numărului de locuri se face în baza unor criterii generale şi specifice. Astfel, pot fi înscrişi copiii care au fraţi în aceeaşi şcoală, cei care sunt orfani de unul sau de ambii părinţi sau cei care au un certificat medical de încadrare în grad de handicap. Dacă nu se poate face departajarea după aceste criterii generale, sunt aplicate şi criteriile specifice, acestea fiind elaborate de fiecare unitate de învăţământ în parte, cu menţiunea că acestea nu pot fi discriminatorii şi trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale.
Numărul de locuri alocat prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare este mai mare decât numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învatamântul primar, a precizat Ministerul Educaţiei.
Înscrierile în învăţământul privat se desfăşoară conform aceluiaşi calendar din învăţământul de stat.
Ministerul Educaţiei a aprobat, pentru anul şcolar 2014 – 2015, 665.000 de locuri în grădiniţe, 925.000 de locuri în învăţământ primar, 830.000 în învăţământ gimnazial (din care 810.000 în învăţământ cu frecvenţă – zi şi 20.000 în învăţământ cu frecvenţă redusă), 180.000 în învăţământul liceal şi 51.000 în învăţământul profesional.
(D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Rezultate deosebite pentru două eleve din județul Alba: Timar Augusta și Todoran Diana, mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză
Rezultate deosebite pentru două eleve din județul Alba: Timar Augusta și Todoran Diana, mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză Timar Augusta, de la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Ocna Mureș și Todoran Diana de la Liceul Teoretic „Sfântul Iosif”, au reușit să obțină mențiuni la Olimpiada Națională de Limba Engleză. Citește și: Bianca-Maria Grosu, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare