Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Bărbat de lângă Alba Iulia, în comă indusă medicamentos, la Spitalul Județean, după o gripă severă. Este internat la ATI din 4 martie

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Spital Alba Iulia02Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost internat la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în data de 4 martie, după o gripă severă. Acesta a ajuns la secția de Anestezie și Terapie Intensivă, iar în prezent se află în comă indusă medicamentos fiind, ventilat mecanic.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, dr. Liana Stănescu, a spus că starea lui s-a mai ameliorat, dar nu a putut preciza când ar putea fi transferat pe altă secție. ”Va mai sta cel puțin o săptămână”, a spus Stănescu.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Pacientul a ajuns cu Ambulanța la spital, el suferind de gripă și tratat, o perioadă, la domiciu, la fel ca și ceilalți membri din familie. Bărbatul prezenta febră mare, peste 40 de grade Celsius, tuse persistentă și insuficiență respiratorie.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Alba, dr. Cristina Galoș, spune că pacientul prezenta simptome de gripă, iar diagnosticul a fost confirmat oficial de DSP Alba. Analizele făcute la Institutul ”Cantacuzino” din București au confirmat existența virului gripal de tip A.

El are domiciliul în zona Ighiu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Doncea, originară din Apuseni. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu violent. Citește și: FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea