Rămâi conectat

Curier Județean

LUNI: „Sărbătoarea primăverii”, la Aiud. Lansări de carte, expoziţii, recital muzical şi cărţi cadou pentru doamne şi domnişoare

Ziarul Unirea

Publicat

în

sarbatoarea primaveriiLuni, 9 martie, de la ora 16.00, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud are loc „Sărbătoarea primăverii – poezia în dialog”. Lansări de carte, sesiuni de lectură publică, expoziţie de grafică şi artă, dar şi recital muzical, de toate acestea se vor putea bucura toţi cei care vor lua parte la eveniment. De asemenea, fiecare doamnă şi domnişoară  participantă la manifestare va primi din partea organizatorilor, în dar, o carte.

Două lansări de carte sunt programate în cadrul evenimentului. Poetul Aurel Pantea îşi va lansa cel mai nou volum “O înserare nepământeană”, iar Anda Comşa Chiş, cartea „În cealaltă parte a oraşului”. De asemenea, cei prezenţi vor putea vedea o expoziţie de grafică semnată Andrei Bakó şi o expziţie internaţională de artă „Inter-Art”. Tot în cadrul manifestării este programat şi un recital muzical Marius Moga.

Moderatorul evenimentului va fi Ioan Hădărig.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Inter-art Aiud, Primăria şi Consiliul Local Aiud şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU la o locuință din Stremț: Intervin pompierii cu trei autospeciale

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la o locuință din Stremț: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit vineri dimineața, în jurul orei 6.00, la o locuință din Stremț. Intervin pompierii cu trei autospeciale.  Citește și: UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Detașamentul de pompieri Aiud […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea