Marius Alexa, patronul SC Meridian Costruct, achitat definitiv în dosarul de înșelăciune
*A rămas cu obligația de a plăti despăgubiri de aproximativ 500.000 de euro
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat soluția definitivă în apelul declarat de Marius Alexa, patronul SC Meridian Costruct, prin care a contestat pedeapsa impusă de Tribunalul Alba. Potrivit sentinței din 5 martie 2015, Alexa a fost achitat, însă are de plătit despăgubiri civile în valoare de aproape 500.000 de euro.
”Admite apelul declarat de inculpatul A. M. V.împotriva sentinţei penale nr. 257/3.09.2012 pronunţate de Tribunalul Alba în dosarul nr. 4798/107/2011. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, în ce priveşte latura penală a cauzei cu referire la soluţia de condamnare a inculpatului A. M. V. şi în ce priveşte latura civilă, cu referire la omisiunea obligării în solidar a părţii responsabile civilmente SC M. C.SRL Alba Iulia la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare şi la dispoziţia de ridicare a sechestrului asigurator şi rejudecând cauza în aceste limite: Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. M. V., din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 3, 5 CP din 1969 cu apl. art. 41 alin. 2 CP din 1969, în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 CP. În temeiul art. 396 alin. 5 CPP, art. 17 alin. 2 şi art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a CPP, achită pe inculpatul A. M. V. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 3, 5 CP din 1969 cu apl. art. 41 alin. 2 CP din 1969. Înlătură dispoziţiile privind aplicarea pedepselor complementare şi accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b CP din 1969. Obligă partea responsabilă civilmente SC M. C. SRL Alba Iulia prin lichidator E. I. SPRL Deva în solidar cu inculpatul A. M.V. la plata despăgubirilor civile către părţile civile în privinţa cărora s-a admis acţiunea civilă prin sentinţa apelată şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, aferente fazei de urmărire penală şi de judecată la instanţa de fond. Înlătură dispoziţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 27.10.2010, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC M. C. SRL şi menţine această măsură asiguratorie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca nefondat apelul declarat de persoanele vătămate B. C. V. şi B.E. împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 272 alin. 1 şi art. 273 alin. 4, coroborate cu art. 175 alin. 5 CPP, dispune avansarea din fondul cheltuielilor judiciare al Ministerului Justiţiei, prevăzut de art. 272 alin. 2 CPP, în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Alba, a sumei de 7.520 lei cu titlu de rest onorariu cuvenit doamnei expert contabil B.V. În baza art. 272 alin. 1 teza ultimă coroborat cu art. 274 alin. 1 CPP, obligă pe inculpatul A. M. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. C. SRL Alba Iulia prin lichidator E. I. SPRL Deva să plătească statului suma de 7.520 lei cu titlu de rest onorariu pentru expertiza contabilă încuviinţată în apel la cererea inculpatului. În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, obligă persoanele vătămate B. C. V. şi B. E. să plătească statului suma de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale în apel. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 5.03.2015”, se arată în soluția publicată pe portalul instanței.
Reamintim că în acest dosar, pentru care Marius Alexa a fost condamnat la 10 ani de închisoare de către instanța de fond – Tribunalul Alba, păgubiții sunt o societate comercială şi 17 familii care au vrut să-şi cumpere o casă într-un cartier rezidenţial de locuinţe, ridicat de S.C. Meridian Construct S.A., în spatele Alba Mall, pe strada Livezii.
După zeci de plângeri strânse la DNA, Parchet şi Poliţie, Alexa a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru înşelăciune de-abia în luna aprilie a acestui an iar prejudiciul stabilit este de 796.852 euro.
Potrivit rechizitoriului, Marius Alexa, în calitatea sa de administrator al S.C. Meridian Construct S.A., este acuzat că în perioada 2006-2008 a încheiat mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare fără să le spună cumpărătorilor că terenurile nu erau achitate vânzătorului (n.r. – terenurile aparţineau unei alte societăţi decât Meridian Construct) şi au devenit proprietatea altui investitor (n.r. – S.C. Piflu) sau au fost ipotecate în favoarea unor bănci pentru contractarea unui credit de către Meridian Construct, respectiv ipotecate în favoarea S.C. Piflu ori că nu deţineau autorizaţie de construcţie. Fiind induşi în eroare de Marius Alexa, viitorii proprietari continuau să achite tranşele de preţ convenite prin promisiunile de vânzare-cumpărare.
Mai mult, atunci când au aflat despre situaţia reală, au făcut împrumuturi ei înşişi pentru a-şi scoate casele de sub ipotecă bancară şi au mai investit şi în finisaje şi alte lucrări întrucât, contrar celor promise de Alexa, imobilele nu le fuseseră predate “la cheie”.
Astfel s-a ajuns în unele cazuri ca o familie să plătească pentru o casă dublu decât era prevăzut în contract, preţul unei case în cartierul Meridian variind între 50.000 şi 90.000 euro.
Marius Alexa a declarat că nu se consideră vinovat şi spune că nu a vrut să tragă ţepe cumpărătorilor însă criza financiară ivită în 2008 a încurcat iţele afacerii sale şi l-a adus în imposibilitatea de a-şi mai onora promisiunile. El a spus că a încercat să-şi salveze afacerea în noiembrie 2008 când a solicitat Tribunalului Alba admiterea insolvenţei S.C. Meridian Construct, acţiune respinsă însă de instanţă pe motiv că s-a început urmărirea penală împotriva sa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii