FOTO Din cartea de impresii a Sălii Unirii din Alba Iulia: Puține au fost locurile în care am simțit că emoția îmi taie respirația
Sala Unirii din Alba Iulia este locul în care în anul 1918 s-a semnat Declarația Unirii Transilvaniei cu România. Obiectivul este vizitat anual de zeci de mii de persoane care au ocazia să noteze o impresie, un îndemn sau o urare, în cartea aflată la intrare. Din 1 august 2013 de când este ”deschisă”, oamenii au consemnat că sunt mândri că sunt români, iar acest sentiment, spun ei, a survenit după vizitarea Orașului Marii Uniri. Vizitatorii Sălii Unirii nu au uitat de strămoșii noștri, de conducătorii neamului, numele eroului Mihai Viteazul fiind evocat în mai multe rânduri. Totodată, sunt inscripții și în arabă sau engleză.
Mesajele nu sunt cenzurate și fiecare notează ce gândește, ce simte și ce crede. Unii au înțeles că în acea carte trebuie să scandeze împotriva sau pentru unele echipe de fotbal. Alții arată că Transilvania nu este pământ românesc, iar alte mesaje îndeamnă scoaterea din țară a națiilor vecine.
Cartea conține sute de pagini cu zeci de mii de impresii, dintre care redăm, aleatoriu, conținutul câtorva:
”Felicitări pentru toate realizările din această Cetate. Aici sunt oameni calzi și primitori care reușesc să ne facă să simțim toată istoria noastră mult mai vie”.
”M-am simțit minunat. Am văzut tablourile cu regina Maria și mi-am cumpărat lucruri”.
”Sunt mândru că sunt româncă. Am fost fascinat de ceea ce am văzut. Mă bucur că există oameni care păstrează și promovează istoria noastră”.
”God bless you”.
”Klaus Iohannis președinte”.
”Și în Basarabia se vorbește limba română și în Basarabia sunt români. La mulți ani, România Mare!”
”Basarabia pământ românesc, trăiască România Mare”.
”Doresc unirea României cu Europa”.
”Basarabia e România, locuri foarte frumoase, emoții pe viață”.
”Tot respectul și admirația pentru oamenii de aici, care au știut să păstreze istoria noastră”.
”Am fost încântați să ne petrecem aici câteva clipe, admirând frumusețea portului tradițional și cutreierând cărările istoriei neamului. Vom rămâne veșnic îndrăgostiți de acest oraș”.
”Puține au fost locurile în care am simțit că emoția îmi taie respirația. Acum sunt într-unul din ele. Sunt mândră că sunt româncă. Să păstrăm România demnă și unită”.
”Mă gândeam, plimbându-mă prin Alba Carolina de ce am merge prima dată în străinătate. Mai întâi trebuie să cunoaștem propria istorie și țara Românească”.
”Frumos, dar vă rog mai promovare (fără ghid la centrul de informare turistică). Dom-le primar, mai multă implicare”, mesaj scris în 27.09.2014. Este de menționat că Cetatea Alba Carolina are acum un ghid turistic.
”Sunt plăcut impresionat de această Cetate. A fost păstrată cu mult drag și întreținută de persoane speciale. Mult respect pentru fostul nostru conducător, Mihai Viteazul și pentru dăruința poporului român care a fost alături de el”.
”Vrem mai mult respect pentru mormântul lui Mihai Viteazul din Turda. Dacă se poate aduce la Catedrala din Alba Iulia”.
”Am avut eroi de cinste care s-au jertfit pentru dreptatea neamului românesc. Dumnezeu să-i odihnească.
”Trăiască România dodoloață”.
”Suntem mândri că suntem români și că avem așa frumuseți în țara noastră”.
”Cred că cel mai de preț dar pentru poporul nostru de la bunul Dumnezeu este istoria pe care o avem. Nu cred, sunt sigură că pentru mine cea mai dulce povară a fost să-mi învăț propria istorie. a fost nevoie de un Bacalaureat pentru a ajunge să-mi schimb ignoranța. Sufletul meu este împlinit și mândru știind că strămoșii au stat la baza a ceea ce am fost cândva. Dumnezeu să-l odihnească pe Carol I.
În 2014, Sala Unirii din Alba Iulia a fost vizitată de 81.820 de persoane. Dintre aceștia, peste 430 sunt persoane din alte țări. Aproape 10.000 de elevi au venit din propria inițiativă, fără a fi însoțiți de un grup organizat. Numărul adulților a depășit 60.000. Cei mai mulți au vizitat obiectivul în luna august.
Sala Unirii a fost construită între 1898 – 1900, având inițial destinația de cazinou militar, fiind restaurată în 1922 și între 1967 – 1968.
[nggallery id=4]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii