Loteria bonurilor fiscale: Păstrați bonurile fiscale de la cumpărături! Premiul cel mare, la prima extragere, un milion de lei
Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, pentru acordarea de premii in bani, persoanelor fizice rezidente si nerezidente in Romania care dețin bonuri fiscale ce atesta cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României.
Astfel, OG nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2015 și a intrat în vigoare pe 2 februarie 2015.
Iar de la 1 martie va intra în vigoare controversata lege potrivit căreia clienţii care cer bon fiscal şi nu îl primesc pot pleca fără să plătească produsul.
„Introducerea Loteriei bonurilor fiscale a fost aprobată de Guvern, cu o prevedere suplimentară faţă de proiectul aflat în dezbatere publică şi care acordă dreptul unui client, începând cu luna martie a acestui an, să nu achite produsul selectat sau consumat dacă nu a primit bon fiscal de la comerciant. În magazine, restaurante şi alte unităţi va fi expus obligatoriu un afiş în acest sens”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Informaţia a fost confirmată de Ministerul Finanţelor Publice, printr-un comunicat, în care se precizează că s-a renunţat la pragul minim de vârstă de 18 ani, astfel că orice persoană poate participa la loterie.
„Ordonanţa mai prevede că, începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal”, se precizează în comunicat.
Totodată, a fost eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere. Astfel, în cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi
18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi