Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

TOP 25 CELE MAI SLABE PAROLE din 2014. Ce combinaţii de caractere ar trebui să eviţi ca să îţi protejezi datele personale. Sfaturi care pot creşte securitatea faţă de hackeri

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

parole slabeCele mai slabe parole din 2014. Lista cu cele mai comune parole. Sfaturi simple care pot creşte securitatea faţă de hackerii online.

Topul celor mai slabe parole din 2014, publicat de SplashData, furnizor de aplicaţii de management al parolelor, demonstrează cât de important este ca o combinaţie sigură de caractere să nu conţină nume, tipare simple numerice, nume de sport sau injurii.

Lista anuală a celor mai comune 25 de parole găsite pe internet conţine cele mai proaste combinaţii de caractere, care vor expune pe oricine pericolului unui atac sau furt al datelor personale. Al patrulea raport anual al companiei SplashData, compilat din mai mult de 3,3 milioane de parole sparte în timpul anului, arată că „123456” şi „password” („parolă”) continuă să ocupe primele două locuri din top, ca în fiecare an din 2011. Alte parole din top 10 includ „qwerty”, „dragon” şi „football”.

Asemenea listelor din primii ani, parolele numerice simple rămân cele mai comune, nouă dintre cele 25 din 2014 fiind compuse numai din numere. Printre parolele care apar pentru prima dată în lista SplashData se află „696969” şi „batman”.

Combinaţiile de caractere evaluate pentru lista din 2014 au aparţinut în majoritate utilizatorilor din America de Nord şi din Europa de Vest. Milioane de parole de conturi din Rusia au fost de asemenea sparte, dar acestea nu au fost incluse în analiză.

„Parolele bazate pe tipare simple de pe tastatură rămân populare în ciuda a cât de slabe sunt”, a spus Morgan Slain, CEO al SplashData. „Orice parolă care foloseşte doar numere ar trebuie să fie evitată, în special secvenţele. Pe măsură ce din ce în ce mai multe website-uri cer parole mai puternice sau combinaţii de litere şi numere, tiparele de tastatură mai lungi devin parole comune şi tot nu sunt sigure.”

De exemplu, utilizatorii ar trebui să evite secvenţe precum „qwertyuiop” – primul rând de litere regăsite pe o tastatură standard – sau „1qaz2wsx” – primele două coloane de caractere pe o tastatură standard.

Alte ponturi rezultate după analiza celor mai nepotrivite parole ale anului sunt:

– Nu folosi un sport preferat drept parolă – „baseball” şi „football” sunt în top 10, iar „hockey”, „soccer” şi „golfer” sunt în top 100.

– Nu folosi ziua ta de naştere sau, mai ales, doar anul de naştere – 1989, 1990, 1991 şi 1992 sunt în top 100.

– În top 100 se găsesc şi cuvinte şi expresii injurioase, hobby-uri, atleţi faimoşi, firme auto şi titluri de filme.

Din ce în ce mai mulţi oameni, totuşi, încep să nu mai folosească parole atât de comune, spune Mark Burnett, un expert în securitate online care a colaborat pentru prima oară la realizarea acestei liste.

Cele mai proaste 25 de parole din 2014:

123456

password

12345

12345678

qwerty

123456789

1234

baseball

dragon

football

1234567

monkey

letmein

abc123

111111

mustang

access

shadow

master

michael

superman

696969

123123

batman

trustno1

Trei sfaturi simple de la SplashData care pot creşte securitatea faţă de hackerii online:

Foloseşte parole de opt sau mai multe caractere de diferite tipuri

Evită să foloseşti aceeaşi combinaţie nume de utilizator/ parolă pentru mai multe site-uri

Foloseşte un manager de parole precum SplashID ca să îţi organizezi şi protejezi parolele, să generezi parole aleatorii şi să intri automat în site-uri.

Sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea