FOTO: Colegiul Tehnic ”Ion D.Lăzărescu’’ Cugir – ”Mihai Eminescu – poetul românilor’’
Sub genericul ,,Mihai Eminescu-poetul românilor’’, la sala de festivităţi a Colegiului Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu’’ Cugir a avut loc astăzi, 15 ianuarie, un interesant şi atractiv eveniment cultural dedicat împlinirii a 165 de ani de la naşterea geniului poeziei româneşti, susţinut de elevii clasei a XI-a – Economic.
Citește și: Mihai Eminescu data naşterii • Mihai Eminescu biografie pe scurt • Mihai Eminescu opere, cărți, poezi • Mihai Eminescu scurt referat
”N-am realizat, în momentul în care am demarat acest scurt periplu că s-au scurs 165 de ani de la naşterea poetului. Mulţi măsuraţi în ani omeneşti şi într-o tot mai frecventă şi nedreaptă uitare. Infim, raportat la infinitatea timpului şi la spiritualitatea exemplară a creaţiei sale. Fie ca noi, cei de astăzi, să retrăim această spiritualitate nepereche, să fim mai buni, mai profunzi, într-un cuvânt mai umani’’, le spunea participanţilor prezenţi la manifestare, coordonatoarea activităţii, profesoara de limba română Olga Simionescu.
În prezenţa directorului colegiului, prof. Alexandru Micaciu, a persoanelor implicate în activitate; Nasipali Camel Raţă- pof. de limba franceză, Diana Roşu-prof. limba engleză, Ionuţ Iancu-prof limba română şi Alina Cărpinişan –bibliotecar a avut loc un moment emoţionant desfăşurat sub auspiciile geniului eminescian: Eleva Cristina Dumitrean s-a referit la biografia poetului, eleva A. Hoffmeister a citit din Marin Sorescu ,,Trebuiau să aibă un nume’’, iar colegii lor: Iulia Ţârlea, Georgiana Tot, Daniela Gherman, Cristina Dancea, Denisa Stănilă, Doriana Albu, Andra Hristea au recitat din poeziile poetului nepereche.
Citește și: 15 ianuarie 1850, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României
Manifestarea s-a încheiat cu poezia ,,Dor de Eminescu’’ (Alexandru Bota) pe versurile lui Adrian Păunescu şi pe melodia ,,Eminescu’’ – versuri Grigore Vieru, voce – Ion şi Doina Aldea Teodorovici.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=2904]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918