ASF o dă la întors: Vezi ce măsură a luat pentru scăderea polițelor RCA
Autoritatea de Supraveghere Financiară a abrogat prevederile articolului care stipulează obligația asiguratorilor de a stabil tarife de primă RCA și a transmis că tarifele respective vor putea fi modificate după 6 luni, scrie realitatea.net.
ASF a modificat Norma RCA nr. 23/2014 prin abrogarea prevederilor articolului 21, alineatul 1, care stipulează obligația asiguratorilor de a stabili tarife de primă RCA, astfel încât să fie acoperite toate angajamentele ce decurg din încheierea contractelor de asigurare pe acest segment. Această prevedere a fost adesea invocată ca factor de stimulare a creșterii tarifelor.
Totodată, tarifele de primă nu vor putea fi modificate decât după minimum 6 luni (față de 12 luni anterior), cu excepția indexărilor sau a modificărilor pe anumite categorii de riscuri (articolul 25, alineatul 5). Amendamentele aduse Normei RCA nr.23/2014 vor intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial.
“Este o primă măsură destinată normalizării situației în cazul tarifelor RCA; flexibilizăm cadrul de reglementare pentru a oferi societăților de asigurare libertatea de a-și optimiza portofoliile și de a atenua diferențele mari existente în acest moment”, a declarat Mișu Negrițoiu, președintele ASF.
Preţul asigurării RCA a explodat la început de an. Un tânăr va avea de plătit de trei ori mai mult decât un şofer de peste 40 ani. Doar pensionarii nu plătesc mai mult decât anul trecut. În ultimul an, poliţele RCA s-au scumpit pentru unele categorii de clienţi, în special pentru tinerii până în 30 de ani.
Calculele arată că un conducător auto de 27 de ani, va plăti în 2015 cu 5 până la 27%, mai mult comparativ cu preţul valabil în luna octombrie a anului trecut. Dacă în 2014 RCA-ul costa în jur de 1.400 de lei, acum pentru aceeaşi poliţă este nevoit să scoată din buzunar cu 300 de lei mai mult. Unele companii de asigurări au decis să majoreze tariful RCA cu 27%, 6% şi respectiv 2%.
Lucrurile stau diferit, însă, pentru conducătorii auto trecuţi de 40 de ani. Un şofer în vârstă de 44 de ani, care nu are nici o daună pe RCA, va plăti o poliţă cuprinsă între 545 de lei şi 870 de lei. Diferenţele dintre conducătorii tineri şi cei în vârstă sunt de două sau trei ori mai mari.
Pensionarii au parte de cele mai mici scumpiri, în medie până în zece lei. Dacă anul trecut o poliţă costa în jur de 163 de lei, în acest an, preţul ei a scăzut cu aproape 3-4 lei, în unele cazuri.
În România, studiile arată că dauna medie plătită pe segmentul RCA a crescut cu 53%, în ultimii şase ani.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii