Rămâi conectat

Curier Județean

ARIEȘENI: Un șofer băut a provocat un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane

Dragoş Suciu

Publicat

în

În data de 24 decembrie, orele 19,56, poliţiştii din Câmpeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 75, pe raza localităţii Arieşeni, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că V.I.M., un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Arieşeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, în direcţia Ştei – Arieşeni,  nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de F.A., un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Sebeş.

În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism şi o femeie în vârstă de 39 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni corporale uşoare.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru V.I.M. a rezultat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat în vreme ce, pentru celălalt conducător auto, rezultatul a fost 0,00.

Faţă de V.I.M. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit duminică după-masa pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Citește și: INCENDIU în Alba Iulia, cu degajare de fum, de la o oală cu mâncare uitată pe foc Detasamentul de pompieri Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea