Consiliul Județean Alba face eforturi pentru înființarea parcului științific și tehnologic de la Cugir
Consiliul județean Alba dorește să înființeze, din fonduri europene, un parc științific și tehnologic în orașul Cugir, la care ar urma să aibă ca și parteneri centre universitare respectiv companii românești și străine.
Pentru a vedea modul cum sunt organizate și cum funcționează astfel de parcuri tehnologice, o delegație a CJ, ADR Centru, respectiv a parcului industrial Cugir s-a deplasat în Germania.
”Am avut deja primele întâlniri cu Universitatea Tehncă din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Timișoara, UM Cugir, Compania Națională Romarm, Star Transmission, Saturn, ADR Centru. Dorim să dezvoltăm un domeniu în care Cugirul e specializat și anume, producerea de armament. Sursele de finanțare există – oportunitate depunerii unor proiecte POR 2014 – 2020. După analizele pe care le-am făcut la nivel de regiune nu mai există concurență la un astfel de parc tehnologic. Sunt convins că vom reuși, am trimis și o delegație, în Germania, la partenerii noștri pentru a vedea modul cum sunt organizate și cum funcționează astfel de parcuri tehnologice, ca până la momentul în care reușim să obținem finanțarea să se știe cam ce ne așteaptă și ce urmează. E important că instituțiile universitare își doresc să fie parteneri cu noi”, a spus Ion Dumitrel, vineri, la radio Unirea FM.
Sediul obiectivului va fi probabil în pavilionul administrativ al SC “Parc Industrial Cugir” SA, însă se dorește înființarea unor centre și în alte orașe din județ: Alba Iulia, Sebeș, Blaj.
Câteva dintre obiectivele economico-sociale urmărite prin înfiinţarea parcului ştiinţific şi tehnologic sunt:
-stimularea potenţialului inovativ şi tehnico ştiinţific al personalului academic, universitar, al cercetătorilor şi al studenţilor;
-stimularea agenţilor economici pentru participarea activă a sectorului privat la dezvoltarea şi valorificarea cercetării şi inovării, prin realizarea unor produse comerciale de înaltă tehnicitate;
-valorificarea pe piaţă a rezultatelor cercetării româneşti;
-atragerea companiilor străine pentru a investi în activităţi de transfer tehnologic;
”Așa cum sunt utile în Germania, categoric este nevoie de așa ceva și la noi. Am putea în acest fel să reînnodăm o tradiție în cea ce privește cercetarea”, a mai spus Ion Dumitrel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci