Rămâi conectat

Politică Administrație

Marcela Dărămuș: Toate cadrele didactice au primit acei 150 de euro. Nimeni nu a refuzat din județul Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Inspectorul școlar general adjunct din județul Alba, Marcela Dărămuș a spus joi, în cadrul unei conferințe de presă, că toate cadrele didactice din județul Alba au primit 150 de euro pentru dezvoltare profesională.

Marcela Daramus01Guvernul a anunţat în luna octombrie 2014, alocarea a circa 50 milioane, în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind „Dezvoltarea carierei didactice”, urmând ca minimum 250.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi minimum 40.000 profesori din mediul universitar să primească suma de 150 euro.

Toate cadrele didactice au primit acei 150 de euro. Nimeni nu a refuzat din județul Alba. Poate la început au fost reticenți și din cauza comunicărilor politice care au fost și în județul Alba. Au înțeles că acești bani nu trebuie dați înapoi, nu trebuie justificați prin facturi. Cadrele didactice au primit acești bani pentru dezvoltarea profesională”, a spus Marcela Dărămuș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Noua măsură pentru combaterea corupției: Un pas important spre aderarea la OCDE

Bera Larisa

Publicat

în

Noua măsură pentru combaterea corupției: Un pas important spre aderarea la OCDE Guvernul a adoptat astăzi, 18 iulie 2024, proiectul Ministerului Justiției, care introduce o nouă infracțiune de corupție: mituirea funcționarilor publici străini. Această măsură aliniează legislația națională la prevederile Convenției OCDE Anti-mită și reprezintă un instrument esențial în combaterea faptelor de corupție împotriva funcționarilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea