FOTO: Sărbătoarea românilor, la Şcoala Gimnazială Crăciunelu de Jos
Ziua Naţională a României, atât de încărcată de semnificaţii, îşi află an de an noi valenţe în sufletele micilor românaşi ai Şcolii Gimnaziale „Crăciunelu de Jos”, care, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice, găsesc bucuria de a afirma astăzi, la 96 de ani de la Marea Unire – ”Noi suntem români!”.
Ei au răspuns prezent la iniţiativa coordonatorilor proiectului: director profesor Trif Gabriela, consilier educativ profesor Low Delia, educatori, învăţători şi diriginţi sub a căror îndrumare au marcat acest eveniment istoric prin proiectul educativ: ” 1 Decembrie – sărbătoarea românilor”.
Programul artistic a debutat cu intonarea Imnului Naţional de către elevi sub acorduri patriotice de chitară; a continuat cu un veritabil regal de cântec şi poezie care a stârnit o emoţie plenară în sufletele audienţei. Elevii au dovedit, deopotrivă, valenţe muzicale inedite, proiectul derulându-se sub semnul muzicii şi al culorii, dar şi talent actoricesc prin punerea în scenă a piesei ”Moş Ion Roată şi Unirea”.
Activitatea a fost încununată prin acordarea diplomelor pentru elevi, dar şi pentru cadrele didactice care au dovedit măiestrie şi perseverenţă în pregătirea evenimentului.
[nggallery id=2682]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan