Pompierii continuă lupta cu flăcările pe „Transalpina”
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a fost solicitat să intervină în sprijinul colegilor din judeţele Sibiu şi Vâlcea la un incendiu de pădure în Munţii Lotrului, unde acţionează acum peste 40 de pompieri.
ISU Alba a deplasat la faţa locului, începând de sâmbătă, 5 noiembrie, peste 100 de pompieri cu 2 autocamioane, o autospecială de intervenţie specifică acţiunilor în zonele montane, motopompe şi mijloace de primă intervenţie. În acest moment incendiul este localizat şi se intervine în continuare pentru lichidarea acestuia.
Duminică, 6 noiembrie, Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit în cooperare cu SVSU Şugag şi reprezentanţi de la Ocolul Sivic Valea Sebeşului, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 6 ha de păşune alpină în zona Vârful lui Pătru. S-a acţionat pentru stingerea incendiului cu o autospecială de intervenţie şi mijloace de primă intervenţie. „Caracteristica acestui incendiu este faptul că arderea se manifestă mocnit la nivel subteran covorului vegetal. De aceea, pompierii militari coordonaţi de lt. col. Silviu Dogar şi reprezentanţii SVSU Şugag sunt şi acum la faţa locului pentru supravegherea zonei şi luarea măsurilor pentru depistarea eventualelor focare nou apărute şi lichidarea lor”, a declarat mr. Florin Zecheru, purtătorul de cuvânt al ISU Alba. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem? Călin Georgescu, este surpriza alegerilor prezidențiale 2024, din primul tur, situându-se pe locul 2 în clasament, după numărarea a aproape 80% din voturi la nivel național. În județul Alba, Călin Georgescu câștigă detașat alegerile având un scor de 22 % la numărarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis