Descoperiri arheologice la Alba Iulia

Amenajarea unui parc arheologic este absolut obligatorie la Alba Iulia pentru conservarea şi valorificarea vestigiilor daco-romane unicat, descoperite recent, capitale pentru etnogeneza poporului român, şi nu numai a celor habsburgice şi austriece de tip Vauban

Pământul Transilvaniei şi în special al judeţului Alba şi al municipiului Alba Iulia conţine nu numai cele mai mari resurse naturale de aur, argint, cupru, uraniu, sare, gaz metan etc. ci şi în cele mai vechi şi importante vestigii arheologice, multe dintre ele unicat şi capitale pentru cunoaşterea istoriei poporului român. Oriunde sapi sau excavezi în perimetrul anticului Apulum dai peste o comoară istorică, dar parcă nici una dintre ele nu a fost mai strălucitoare decât recentele descoperiri din acest an, an de referinţă pentru arheologia românească. Mă refer la cele de pe platoul din faţa Catedralei Romano-Catolice, unde a ieşit la iveală prima biserică creştină din Transilvania (este cea mai spectaculoasă descoperire din ultimii 100 de ani) sau acelea din Parcul Custozza, pe care ne vom concentra în rândurile care urmează.
Descoperirile arheologice de aici aduc noi dovezi şi probe materiale privind continuitatea noastră permanentă în vatra Daciei străbune, faptul că poporul român s-a format aici, s-a dezvoltat aici şi a luptat aici pe viaţă şi pe moarte cu cotropitorii şi asupritorii străini. Scoaterea la lumina zilei a vestigiilor din Parcul Custoza este esenţială pentru ceea ce a însemnat stăpânirea romană în Dacia şi procesul de romanizare. Aici, aşa cum probabil se cunoaşte a funcţionat căpitănia, reşedinţa sau princia comandantului Legiunii a XIII-a Gemina, singura legiune, adică armată romană care a stat în Dacia de la ocuparea ei de către Traian şi până la retragerea ordonată de împăratul Aurelian (270-275). Aici s-au făcut în acest an două secţiuni arheologice, în lungul şi în latul fostului parc care au scos la iveală noi şi unice dovezi istorice care, alături de vestigiile anterioare (edificii, amfiteatre, terme, forumuri, statui imperiale, altare votive cu inscripţii document în limba latină, limbă ce s-a impus la toate nivelurile, inclusiv ca limbă a populaţiei daco-romane) vin să întregească tezaurul nostru şi să întărească adevărul despre continuitatea noastră pe aceste meleaguri moştenite de la Burebista şi Decebal.
În acest context, recentele descoperiri din cetatea albaiuliană ar fi trebuit să se bucure de un regim cu totul şi cu totul special. Adică să nu fie din nou acoperite, băgate pur şi simplu în pământul de unde au fost scoase, ci puse în valoare, mai corect spus, expuse, protejate cu un fel de podea, de pardoseală din sticlă, astfel încât măcar o parte, dacă nu întregul patrimoniu istoric descoperit să poată fi văzut şi implicit vizitat, valorificat integral, mai ales sau inclusiv din punct de vedere turistic. Am văzut astfel de amenajări la Viena, la palatele Schönbrunn şi Hofburg, unde zidurile vechi din castrul roman Vindobona erau vizibile, „sigilate” cu ferestre de sticlă masive. Ar fi mare păcat ca la cele două mari şi unicate monumente dezgropate în Cetate (vechea biserică şi princia) să nu fie folosită această tehnică tip vitrină de conservare şi valorificare a patrimoniului istoric. Deocamdată se pare însă că acest lucru nu este posibil. În primul rând din cauza banilor pe care nici Primăria şi nici Consiliului Judeţean nu îi are, dar mai ales din cauza faptului că în proiectul de restaurare a Cetăţii austriece nu s-au prevăzut asemenea lucrări. Iar banii pentru restaurarea Cetăţii vin de la UE prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului exact pentru ceea ce s-a aprobat şi nu pentru altceva. Domnul Nicolaie Moldovan de la primăria albaiuliană, autorul şi părintele ambiţioaselor proiecte de finanţare europeană, declara recent că ar fi nevoie de un nou proiect, în interiorul proiectului mare de restaurare şi conservare a Cetăţii pentru a se salva de la „îngropăciune” relicvele abia descoperite. Ceea ce înseamnă timp. Dar mai ales există slabe speranţe ca cineva, acolo sus la UE, să fie interesat de permanenţa noastră dacică şi latină aici, într-un moment în care se bate atâta monedă pe autonomia Transilvaniei şi negarea ei ca vatră a formării poporului român, considerat „vinitură” din Balcani pe aceste meleaguri care ar fi fost locuite înainte de toate de triburile maghiare venite din stepele Asiei. Şi cum şi ministrul Culturii este tot un ungur sau mai bine un udemerist de frunte, domnul Kelemen Hunor, mai mult ca sigur că nu se va da nici un leu pentru ca dovezile noi descoperite la Alba Iulia despre statornicia noastră aici să poată fi conservate şi văzute de miile de turişti ce vor invada Alba Iulia odată cu finalizarea restaurării Cetăţii, adevărată perlă a istoriei din această parte a Europei.
Aşa că, recentele descoperiri arheologice de la Alba Iulia vor fi îngropate din nou în pământul Daciei străbune (deja biserica creştină a şi fost răstignită în pământ). În tot răul şi un bine însă, pentru că decât să se descompună şi să se aleagă praful şi pulberea de ele ori să fie furate en-gros şi en-detail, mai bine să zacă în pământ, ca aurul de la Roşia Montană, ca nu cumva să se bucure de ele poporul român şi europenii, fraţii noştri de azi (şi de mâine, încă nu se ştie precis). Spun aceasta vizavi de un alt monument important descoperit la Alba Iulia, în oraşul de jos, pe strada Traian, încă din 1988, unde, întâmplător, cu ocazia unui şantier deschis pentru construcţia unor vile nomenclaturiste a ieşit la iveală reşedinţa guvernatorului Daciei romane. Un monument de o dimensiune şi importanţă istorică remarcabilă, dar care, iată, după 20 de ani se află tot la stadiul de groapă (inclusiv de gunoi) pentru că nu s-a întreprins aproape nimic pentru conservarea lui. Abia acum, la Muzeul Naţional al Uniunii s-a deschis o expoziţie cu materialele recoltate pe acest şantier arheologic, decopertat dar lăsat pradă descompunerii, viitregiilor naturii şi oamenilor. Poate că ar fi mai bine, în aceste condiţii, să fie şi el reîngropat, căci pământul sfânt al patriei îl va păstra şi conserva mai bine ca în prezent!
Referitor la toate aceste aspecte ce vizează nu numai trecutul istoric al Alba Iuliei, ci al întregului nostru popor, căci romanizarea a fost o componentă importantă, capitală, a etnogenezei sale, aş considera potrivite două propuneri… istorice. Prima este aceea ca la nivelul Primăriei municipiului Alba Iulia să se înfiinţeze un post de viceprimar (sau să se redistribuie), care să se ocupe exclusiv şi permanent de problemele patrimoniului, inclusiv de strângerea pieselor istorice (în special altare votive, inscripţii, ceramică, statui şi statuete, monede etc.) răspândite azi prin toate curţile şi grădinile cetăţenilor din municipiu (patronii şi „oamenii de cultură”). Unii au chiar colecţii mai bogate ca cele ale Muzeului Naţional al Unirii, care, în paranteză fie spus este nu numai depozitarul ci şi groparul unor monumente ce zac sub cerul liber în spatele muzeului (noroc că o mare parte au fost adăpostite în incinta Arhiepiscopiei). A doua propunere se adresează parlamentarilor noştri de Alba care ar putea avea o iniţiativă legislativă prin care orice şantier arheologic început să aibă prevăzut şi o „pungă financiară” care să asigure finalizarea lui printr-o conservare potrivită cu importanţa sa, naţională sau pur locală sau numai tranzitorie (ca în cazul perieghezelor arheologice de la noile autostrăzi). Pentru că un lucru este cert: nu putem să ne batem joc de trecutul nostru, de vestigiile istorice unice descoperite recent la Alba Iulia, veritabile şi originale acte de naştere a poporului român! Sau putem, acum că ne-am integrat în Europa, către care tot stăm cu mâna întinsă până ce vom înţepeni, ca şi accesarea fondurilor aşa-zis europene.

Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI