Clement Negruț: Am cerut, acum un an, exercitarea prin corespondență a dreptului de vot pentru românii din străinătate
Deputatul Clement Negruț a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că acum un an de zile a înaintat spre dezbatere și adoptare, către Biroul Permanent al Camerei Deputaților, o propunere legislativă privind exercitarea prin corespondență a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.
”Eu în calitate de deputat, împreună cu Eugen Tomac, împreună cu alți doi deputați ai PMP, am depus, de un an de zile, un proiect de lege care putea fi pus în practică. În 2013, la guvernare se afla USL. Inclusiv PNL, care nu aș spune că ar putea fi beneficiarul acestei legi, dar putea să anticipeze ceea ce se putea întâmpla în diaspora”, a spus joi Clement Negruț.
Deputatul a precizat că a cerut miercuri introducerea proiectului de lege pe ordinea de zi, pentru că este foarte important.
Semnatarii propunerii legislative, din 24.09.2013, pentru exercitarea prin corespondență a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate sunt: Eugen Tomac, Valerian Vreme, Mihaela Stoica și Clement Negruț, toți figurând ca deputați independenți.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii