Încep să se tulbure apele în PSD? Șova crede că Dragnea ”va trebui să facă un pas în spate”
Rezultatul dezastruos obținut de Victor Ponta la alegeri nu a întârziat să producă efecte în rândul social-democraților, unde apar deja ”voci” care cer demisii. Una dintre declarațiile care dovedesc că la PSD a început ”vânătoarea” de vinovați este cea a fostului ministru Dan Șova care a spus, luni, că în opinia sa, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, cel care s-a ocupat de campania prezidențiabilului, ar trebui „să facă un pas în spate” și să renunțe la funcția pe care o deține în conducerea partidului.
„Eu cred că domnul Liviu Dragnea, pe care îl știu ca pe un om politic serios și un bărbat serios, va trebui să facă un pas în spate. În mod evident, această campanie a fost pierdută, în primul rând, din vina domniei sale, pentru că a fost director de campanie. Dacă am accepta un alt raționament, ar însemna să ne imaginăm că în momentul în care am fi câștigat domnul Dragnea nu ar fi avut niciun merit. Spun că ceea ce ar trebui să facă domnul Dragnea din proprie inițiativă este să facă un pas în spate, (…) pe linie de partid, din cea de președinte executiv. Așa ar fi normal (să își dea demisia — n.r)„, a spus Șova, citat de AGERPRES.
Acesta a ținut să precizeze că alegerile prezidențiale au fost pierdute din pricina unei probleme de coordonare „de la centru”: „Nu cred că alegerile au fost pierdute de către liderii din teritoriu. Cred că a fost o situație puțin mai complicată. Da, este o problemă de coordonare de la centru și cred că un pas în spate al domnului Dragnea este necesar în acest moment„.
Un alt lider al PSD, vicepreședintele Robert Negoiță, spune că tot partidul ar trebui ”să facă un pas în spate” pentru a permite echipei lui Klaus Iohannis să guverneze.
„Poporul nu greșește niciodată. Poporul a ales în proporție covârșitoare. Cred că este o lecție pentru noi și cred că ar trebui să facem un pas în spate. De prea multe ori, și eu, și noi cu toții, am simțit nevoia de un altfel de politică. Cred că după acest vot ar trebui să dăm ocazia echipei lui Iohannis să vină să guverneze. Eu sper sincer că ne va demonstra cum anume se poate o altfel de politică, de unde să învățăm cu toții„, a declarat, Negoiță.
El a subliniat că PSD nu ar trebui „să țină de această guvernare, ci dimpotrivă”.
„Cu siguranță că va fi convocată o ședință, iar aceste lucruri, evident, le voi spune și în ședință. De asta am venit aici, să discutăm. Dar cred că este un gest de normalitate, un gest de decență să facem chestiunea asta și de ce nu? Până la urmă, partidele ar trebui să vină în așteptarea cetățenilor și cred că asta așteaptă cetățenii astăzi în România. Vor altă guvernare, care nu a fost rea, o guvernare pe care am apreciat-o din multe puncte de vedere. Evident că s-a și greșit, dar asta contează mai puțin. Important este ce vor românii„, a mai spus social-democratul.
Referindu-se la propunerea lui Negoiță, președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a precizat că părerea „cvasi-unanimă” a liderilor din teritoriu este ca partidul nu trebuie să renunțe la guvernare. El a adăugat că a purtat o discuție și cu partenerii de coaliție ai PSD în care aceștia și-au exprimat dorința ca „acest Guvern să meargă înainte”.
„Aseară am avut o discuție așezată cu președintele UNPR, cu președintele PC, cu domnul Tăriceanu. Nu am avut semnale. Toată lumea a spus ca această coaliție și acest Guvern să meargă înainte pentru că doi ani de guvernare foarte bună, cu rezultate foarte bune, nu trebuie să fie stopată acum și să dăm guvernarea pe mâna cui? (…) El (n.r. Negoiță) poate să propună. Eu nu sunt de acord cu această acțiune dintr-un motiv foarte simplu: în această campanie, s-a tot spus că nu e bine ca Victor Ponta să fie președinte pentru a nu da toată puterea într-o parte. Și atunci respectăm voința populară – să nu dăm toată puterea într-o parte și să menținem un echilibru politic. Președinția la ei, Guvernul la noi„, a spus Dragnea.
SURSA: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, și-a înregistrat oficial sigla pentru candidatura la alegerile prezidențiale
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, și-a înregistrat oficial sigla pentru candidatura la alegerile prezidențiale Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al Alianței Nord Atlantice, a făcut un prim pas în drumul său spre Palatul Cotroceni. Conform HotNews.ro, el a transmis o solicitare oficială de înregistrare a siglei de campanie pentru candidatura la prezidențiale. […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 13 ore
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 2 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv
-
Ştirea zileiacum 3 zile
VIDEO | Gest de UMANITATE la Alba Iulia: Șoferul unui autobuz a oprit în trafic pentru a salva un cățel care umbla dezorientat printre mașini