În partida cu Rucon Spisska Nova Ves, CSU Alba Iulia a realizat cel mai clar succes european *Miroslav Popov: „am întâlnit o echipă sub nivelul nostru”
Victorie clară în cea de-a doua partidă europeană din sezon pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară a trecut pe propriul teren, scor 95-52 (23-10, 31-8, 14-17, 27-17), de formaţia slovacă Rucon Spisska Nova Ves, în urma unei partide dominate de la un capăt la celălalt, care a contat pentru prima etapă a Ligii Europei Centrale la baschet feminin. Disputa a fost una fără istoric, cu o echipă gazdă dominantă şi autoritară, care nu a dat adversarelor nicio şansă, reuşind să câştige la diferenţe mari trei din cele patru sferturi ale meciului. „Ne aşteptam la un meci mai dificil, dar am întâlnit o echipă mult sub nivelul nostru valoric, iar diferenţa a fost rapid de peste 30 de puncte. Văzând cum decurge jocul, am decis să introduc în teren toate jucătoarele disponibile, să ofer minute celor care au intrat mai puţin în meciurile precedente, sper că le-a prins bine şi vor continua să crească în valoare. Sper să câştigăm şi în Slovacia fără mari probleme, pentru a lua toate punctele din disputele cu, spun eu, cea mai slabă echipă din grupă”, a declarat antrenorul Miroslav Popov.
Este cea de-a doua victorie pentru CSU Alba Iulia în CEWL 2014/2015, care urcă astfel provizoriu pe prima poziţie în Grupa A. Universitarele îşi păstrează astfel parcursul imaculat în lupta de apărare a trofeului cucerit sezonul precedent în competiţia europeană. Următoare partidă din Liga Europei Centrale pentru fetele lui Popov va avea loc în data de 26 noiembrie, tot pe teren propriu, cu formaţia din Cehia, CEZ Basketball Nymburk.
*Kuster – al şaselea „double-double”
Cea mai eficienţă baschetbalistă din meci a fost Jessica Kuster, de la CSU, care a reuşit 24 de puncte, 11 recuperări, 4 pase decisive şi 2 intercepţii pentru un coeficient de eficienţă de 33 de unităţi. Sportiva din SUA a izbutit astfel şi un double-double.
Jucătoarea este la al şaselea „double-double” realizat în tricoul CSU în acest sezon, o performanţă remarcabilă, reuşită în campionat, cupă şi CEWL. În total echipierele CSU au strâns 11 asemenea reuşite, Kuster fiind urmată de Wumi Agunbiade – cu 3, Valencia McFarland şi L’Oreal Joy Price – câte un „double-double”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului