VIDEO | ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 județul ALBA – Teodor Atanasiu (ACL) a votat „pentru o Românie occidentală”
Co-preşedintele ACL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, a votat astăzi la ora 10.00, la secţia de la grădințița situată pe strada Vasile Goldiș, pentru “o Românie occidentală și cu speranța că românii vor alege un președinte normal, ca după zece ani de dezbinare nu o să urmeze tot zece ani de ură și răzbunare ci zece ani de dezvoltare a acestei țări.”
Liderul liberal a venit la vot însoțit de soția sa. La ieșirea din secția de vot, Teodor Atanasiu a declarat jurnaliștilor că, dacă se încearcă fraudarea alegerilor, partidul pe care îl reprezintă este gată să demaște acest lucru.
“Sper ca românii să aleagă președintele și nu calculatorul. Suntem pregătiți și cu numărătoare paralelă și cu un Exit Poll, suntem pregătiți, dacă va fi o fraudă să o demascăm. Am văzut aseară la televizor că existau semnale în acest sens”, a spus Atanasiu.
Senatorul de Alba și-a exprimat convingerea că românii vor ieși în număr mare să-și exercite dreptul de vot: “Eu sunt convoins că oamenii vor fi mobilizați să iese la vot, cred că au înțeles după 25 de ani că au două drepturi fundamentale: de a zice și de a vota.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 41 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii