VIDEO AERIAN: Cum arată AUSTOSTRADA Sibiu-Orăştie, zona Sălişte – Cunţa, înainte de inaugurarea anunţată pe 15 noiembrie
O filmare aeriană prezintă stadiul lucrărilor de pe Autostrada A1 Orăştie-Sibiu, tronsonul care se întinde între localităţile Cunţa din Alba şi Sălişte din Sibiu. Este vorba despre lotul 3, care ar trebui să fie deschis traficului pe 15 noiembrie.
Citiţi şi Autostrada Orăştie – Sibiu: incertitudine privind finalizarea lotului problemă până la data de 15 noiembrie
Imagini aeriene au fost publicate pe forumul Construim România şi arată că mare parte a lucrărilor au fost finalizate, dar şi că avem dezvoltări periculoase în teren, acolo unde asfaltarea ultimelor porţiuni ar putea fi zădărnicită de alunecările de teren.
După cum arată porţiunea în imagini, termenul stabilit de ministrul Ioan Rus, care a spus că vom putea circula pe autostradă până în ziua votului, ar putea fi respectat, in extremis. Se observă, totuşi, şi că alunecările de teren nu au fost oprite pe o porţiune a autostrăzii, iar decizia constructorului de a continua lucrările la stratul asfaltic în lipsa unor consolidări menite să stăvilească alunecările de teren este una considerată a fi periculoasă.
Lotul 3 al autostrăzii, tronsonul de 22 de kilometri dintre Săliște, din județul Sibiu, și Cunța, din județul Alba, ar urma să fie prima porțiune de autostradă inaugurată în acest an. Evenimentul va avea loc cu o zi înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale, după cum anunţa ministrul Transporturilor. „În 15 noiembrie, din declaraţiile partenerilor şi colaboratorilor noştri, mergem la vot pe autostradă!”, a declarat Ioan Rus. Celelalte trei loturi ale autostrăzii care leagă Sibiul de Orăștie au fost deschise circulației în decembrie 2013.
Sursa: mediafax, video InterFly România
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii