Alegerile prezidenţiale de duminică, 2 noiembrie, nu modifică programul competiţiilor fotbalistice organizate de AJF Alba!
Programul competiţiilor fotbalistice organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba la finele săptămânii rămâne nemodificat, cu toate că duminică, 2 noiembrie este programat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
Deşi se anticipa că meciurile de duminică vor fi mutate sâmbătă, în cele din urmă reprezentanţii AJF au decis ca ţintarul să respecte programarea iniţială, lăsând însă posibilitatea echipelor gazdă să solicite o eventuală mutare a jocurilor.
Astfel, etapa a 11-a a Ligii a IV-a are următorul program: *sâmbătă, 1 noiembrie, ora 15.00: FC Miceşti – Şurianu Sebeş, CS Ocna Mureş – CSO Cugir; *duminică, 2 noiembrie, ora 11.30: Rapid CFR Teiuş – Cuprirom Abrud, CIL Blaj – Olimpia Aiud; ora 15.00: Dalia Sport Daia – Euro Şpring, Energia Săsciori – Performanţa Ighiu, Viitorul Sântimbru – Mureşul Vinţu, ACS Pianu – Inter Ciugud.
Tot în 2 noiembrie sunt prevăzute partidele din cadrul etapei a 9-a din cele trei serii ale Ligii a V-a, dar şi runda a 6-a la juniori E.
*Juniorii mutaţi de FRF
Pe de altă parte însă, pe site-ul FRF s-a anunţat că întâlnirile din campionatele de juniori A şi B se vor disputa luni, 3 noiembrie, în conformitate cu solicitarea Jandarmeriei Române.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii