Programul ”Casa Verde” ar putea fi relansat în 2015. Adrian Gearâp: Am făcut un efort major să finanțăm toate proiectele restante
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp a declarat la Alba Iulia că după trei ani de pauză ar putea fi relansat Programul ”Casa Verde”, pentru persoane fizice. Acesta a mai spus că s-au făcut eforturi uriașe pentru a se finanța toate cele 15.000 de proiecte restante.
”În ceea ce privește ”Casa Verde” pentru persoane fizice ne dorim să terminăm toate acele proiecte restante. Am vorbit de 5.800 de contracte deja trimise în teritoriu. Au început să vină cereri de finanțare, peste 1.200-1.300 săptămâna trecută. Acest lucru înseamnă că sunt proiecte deja implementate și mai avem în analiză 9.800 de cereri de finanțare aproximativ, tot din 2011. Sunt în analiză și ne dorim ca la nivelul lunii noiembrie să le finalizăm. Probabil ele vor ieși etapizat, din două în două săptămâni. Ne dorim să finanțăm toate contractele până la sfârșitul anului. Cei care vin cu dosarele au 12 luni de implementare. Cu siguranță vor fi beneficiari care vor veni cu dosarele foarte repede și unii care vor veni la anul. Suntem în grafic. Avem sumele în buget. Dacă vorbim de cei 5.800 și 9.800 estimăm o sumă de peste 100 de milioane de lei. Banii le ajung în funcție de cum își depun cererea. O perioadă scurtă de până în două luni”, a declarat Adrian Gearâp.
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu a spus inițial că Programul ”Casa Verde” va fi relansat la anul, apoi s-a corectat spunând ”ne dorim să-l relansăm”.
”În acest moment lucrăm la bugetul pe 2015 și în funcție de cum se va definitiva bugetul vom știi să lansăm noi sesiuni. Cu siguranță vom lansa noi sesiuni anul viitor, dar vom anunța în momentul în care vom avea bugetul”, a conchis acesta.
Adrian Gearâp a participat la o întâlnire cu primarii din județul Alba, în care s-a discutat probleme cu privire la nevoile comunității, (modernizare parcuri, spații verzi, zone de agrement, energie verde, apă, canalizare și mediu sau chiar infrastructură). Întâlnirea a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia.
[nggallery id=2492]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii