Ion Caramitru în recital la… Galda de Jos!
Timp de două zile, sâmbătă şi duminică (5-6 noiembrie 2011), la Galda de Jos se desfăşoară cea de-a doua ediţie a Festivalului internaţional de poezie „Nicolae Drăgan”. De fapt festivalul a demarat încă de la data de 1 iulie a.c., când s-a anunţat începerea concursului de poezie, în ţară şi peste hotare. Anul acesta au participat cu creaţiile lor 86 de concurenţi din întreaga ţară, precum şi poeţi români stabiliţi în Marea Britanie, Italia şi Canada. Desigur, nu au lipsit nici fraţii noştri moldoveni, de dincolo de Prut. Aşadar, după ce lucrările înscrise în concurs au fost primite şi juriul a deliberat asupra lor, urmează actul final, care încununează festivalul: festivitatea de premiere. Astfel, sâmbătă, 5 noiembrie, între orele 9.00- 12.00, la şcoala generală din localitate, ce poartă numele poetului Nicolae Drăgan, se desfăşoară o serie de manifestări cultural artistice organizate de elevi şi cadre didactice, reunite sub genericul „Şcoala, lăcaş de suflet şi lumină”. Tot sâmbătă, începând cu ora 12.00, la căminul cultural are loc festivitatea de premiere a câştigătorilor acestei ediţii. Dar cel mai important eveniment se va desfăşura duminică, la căminul cultural, începând cu ora 18.00. Este vorba despre un recital extraordinar de poezie susţinut de marele actor Ion Caramitru. Cum de a acceptat actorul fost ministru să vină la Galda de Jos e un secret pe care numai iniţiatoarea acestui festival, învăţătoarea şi poeta Mihaela Lunca îl cunoaşte, dar oricum merită toate felicitările din partea noastră şi, desigur, din partea găldenilor. Aşa cum şi ei, frumoşii români care sunt găldenii, în frunte cu primarul lor, Romulus Raica, merită felicitaţi pentru modul în care s-au implicat atât la prima ediţie, cât şi la cea de anul acesta. Bravo! (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 13 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii