Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

Cel mai mare proiect european al Primăriei Blaj se apropie de finalizare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Ieri, 4 noiembrie, la Blaj au avut loc vizita în teren şi o conferinţă de presă susţinută la Primăria Blaj, prilejuite de apropierea finalizării celui mai mare proiect european câştigat de aceasta – „Modernizare străzi urbane Tudor Vladimirescu şi Mihail Kogalniceanu din Blaj” – finanţat prin Programul Operaţional Regio. La faţa locului au fost prezenţi primarul Blajului, Gheorghe Rotar, secretarul municipiului, Sergiu Ştefănescu, şi consilierul primarului, Raluca Andrei. Suma aprobată iniţial a fost de 7,58 milioane de lei, dar în urma celor 6 – 7 licitaţii s-a ajuns la o valoare de execuţie de 5,415 milioane de lei, din care s-au achitat până în prezent 4,45 milioane lei, rămânând de achitat doar 964.000 de lei. Din valoarea totală, 4,6 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă, iar diferenţa este contribuţia municipalităţii. Banii au fost alocaţi practic pentru reabilitarea totală a 4 străzi, atât str. Tudor Vladimirescu, cât şi str. Mihail Kogălniceanu având câte două variante, în lungime totală de 2,87 km. În prezent, proiectul este realizat în proporţie de 95 la sută, rămânând de executat lucrări la parapeţi, reparaţii la trotuare şi alte lucrări minore (revizuire asfalt, ajustări la nivelul gurilor de canal etc).
Complexitatea lucrărilor a fost încă de la început una deosebită. Aspectele neprevăzute care ţin de infrastructura edilitară au motivat constructorul să solicite o prelungire cu două luni a termenului de finalizare, adică până în luna noiembrie a anului curent. Proiectul a reprezentat o premieră pentru administraţia publică locală, care a reuşit într-un timp record să capaciteze toţi furnizorii de utilităţi publice (apă, gaz, curent, canalizare) să modernizeze toate reţelele subterane de pe aceste străzi, iar pe sectoarele de drum finalizate conductele de apă şi cele de gaz metan au fost deja modernizate. Obiectivul principal al Primăriei Blaj a fost ca, odată cu finalizarea întregului proiect, să nu mai fie nevoie de intervenţii în partea carosabilă pentru cel puţin 10 ani. De aceea, pe toate cele 4 străzi, Ministerul Dezvoltării Regionale a aprobat încă de la începerea lucrărilor suplimentarea fondurilor cu costurile necesare efectuării canalizării menajere, care va fi racordată anul viitor la canalul colector. Proiectul a presupus şi realizarea a două ziduri de sprijin. Primul, de o complexitate ridicată, se află pe str. Mihail Kogălniceanu şi asigură atât stabilitatea terenului unde se află locuinţele de pe varianta străzii, dar mai ales oferă o mai mare deschidere a arterei de intrare în oraş dinspre Copşa Mică, parte integrantă a DN14 B. Zidul de sprijin a fost placat cu piatră ornamentală din fondurile Primăriei Blaj, lucrările fiind executate în regie proprie. Al doilea zid de sprijin, mai mic, se ridică pe str. Tudor Vladimirescu şi asigură un acces mult mai fluent spre centrul municipiului, prin lărgirea părţii carosabile. Unul dintre cele mai aşteptate momente de către conducătorii auto a fost darea în folosinţă a pasajului la nivel cu calea ferată de la km 276, Magistrala CFR 300 Blaj, pasaj modernizat prin sistemul cu plăci de cauciuc de tip strail, asigurând o traversare lină a şinelor de către autovehicule. Cei care vor beneficia în mod direct sunt cei 2500 de cetăţeni rezidenţi în zonă, 3400 de participanţi la trafic, zilnic, circa 60 de operatori economici, aproximativ 2300 de angajaţi de pe platforma industrială, 1000 de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional „IM Clain” Blaj.
„Datorită acestui proiect Blajul beneficiază de o investiţie ce putea fi cu greu realizată din fonduri proprii. În primul rând, la final se va fluidiza circulaţia la poarta de intrare în oraş dinspre judeţul Sibiu, de acest aspect beneficiind toţi cetăţenii, dar mai ales agenţii economici. De asemenea, nu este de neglijat nici aspectul edilitar pentru nişte străzi care aveau mare nevoie de modernizare. Fondurile europene rămân singura şansă pe care oraşele de mărimea Blajului o au în lupta pentru dezvoltare urbană integrată. Tot ce trebuie să facem noi, ca reprezentanţi ai administraţiei, este să continuăm atragerea acestor fonduri. Sunt foarte mulţumit de acest proiect şi ţin să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în elaborarea şi implementarea lui”, a declarat primarul Gheorghe Rotar.

Robert GHERGU

 Festival de Romania 2024

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

AVARIE la rețeaua de distribuție a apei potabile din Aiud: Locuitorii de pe mai multe străzi, fără apă astăzi

Bera Larisa

Publicat

în

AVARIE la rețeaua de distribuție a apei potabile din Aiud: Locuitorii de pe mai multe străzi, fără apă astăzi SC APA CTTA SA ALBA – Sucursala Aiud informează beneficiarii serviciului public de alimentare cu apă potabilă, producerea unei avarii a rețelei de distribuție din municipiul Aiud. Astfel, se va întrerupe furnizarea apei potabile pe următoarele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea