Trei bărbați din Șugag s-au ales cu dosare penale după ce au furat o ţeavă din fibră de sticlă în valoare de 2.000 de euro
În seara de 9 octombrie a.c., Poliţia Cugir a fost sesizată cu privire la faptul că din punctul de lucru al unei societăţi comerciale, mai multe persoane au sustras o țeavă din fibră de sticlă, cu lungimea de 12 metri și diametrul de un metru, a cărei valoare a fost estimată de reclamant la 2.000 de euro.
”În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că persoanele bănuite de comiterea furtului se îndreaptă spre localitatea Şugag astfel că poliţiştii Secţiei 7 Poliție Rurală Sebeș împreună cu poliţiştii Postului de Poliție Șugag, s-au deplasat pe Valea Mirajului iar în apropierea Cabanei „Curmături” i-au identificat pe C.N. de 36 de ani, C.I de 60 de ani şi S.P.P. de 50 de ani, toţi din comuna Şugag, asupra cărora a fost găsită ţeava din fibră de sticlă ce era secţionată în două bucăţi şi despre care cei trei au recunoscut că au sustras-o de la firma din Cugir”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Ţeava a fost restituită societăţii comerciale păgubite iar faţă de cei 3 bărbaţi cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 229, alin. 1, lit. b din Codul Penal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României