Legea care scoate medicii din categoria funcţionarilor publici, promulgată de Traian Băsescu
Legea de aprobare a Ordonanței 2/2004, potrivit căreia medicul nu este funcționar public și nu poate fi asimilat acestuia a fost promulgată miercuri de președintele Traian Băsescu.
Preşedintele a promulgat această lege după ce, în luna iulie, a retrimis-o spre reexaminare Parlamentului.
Potrivit cererii de reexaminare, articolul criticat de şeful statului prevedea că, „având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia”.
Preşedintele Băsescu a arătat, în cererea de reexaminare, că, prin această modificare, medicilor li se diminuează răspunderea penală pentru „toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public, în sensul legii penale”.
„Prin această modificare, medicii nu mai pot fi asimilaţi în categoria funcţionarilor publici în sensul legii penale care consideră funcţionar public «orice persoană care exercită un serviciu de interes public prin care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public»”, preciza şeful statului în cererea de reexaminare.
Reîntoarsă în Parlament, senatorii au respins, în 21 septembrie, cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului să se revină asupra acestei decizii, argumentând că profesia de medic este „liberală prin excelenţă”.
Camera Deputaţilor a respins, în 30 septembrie, în calitate de for decizional, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 2/2014.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României