Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: Expropriere cu „cântec” şi LEŞIN, la Cistei – Alba. Agoniseala de-o viaţă a unei bătrâne de 84 de ani, DISTRUSĂ chiar sub privirea-i neputincioasă

Alexandra Mates

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

demolare casaDupă ce a muncit o viaţă întreagă s-a trezit la bătrâneţe că este nevoită să-şi părăsească casa în care şi-a dus traiul mai bine de 60 de ani. Maria Nandrea din Cistei – comuna Mihalţ, văduvă în vârstă de 84 de ani, s-a trezit, marţi dimineaţa, în curte, cu o armată de oameni, executor judecătoresc, jandarmi, poliţie, reprezentanţi ai CFR şi muncitori cu excavatoarele, pregătiţi să-i dărâme casa, grădina dar şi anexele. Situaţia dramatică are la bază o expropriere decisă de Statul Român. Mai exact femeia a fost nevoită să cedeze terenul pentru modernizarea căii ferate pe tronsonul Braşov – Simeria, în cadrul uexpropriere casa Cistei34nui proiect de interes naţional, pentru a fi transformată în cale ferată de mare viteză.

 Chiar dacă potrivit executorului judecătoresc şi reprezentanţilor CFR, execuţia se desfăşoară în temei legal, momentul demolării a trezit sentimente de deznădejde pentru bătrânica căreia i-a fost greu să se despartă de căsuţa ei, ridicată împreună cu soţul într-o muncă de-o viaţă. Odată cu gospodăria i-a fost luată şi o parte din suflet.  

Alături de ea, în suferinţă sunt şi cei doi fii ai săi, dintre care unul, în vârstă de 62 de ani, ce a locuit cu ea, dar şi nora, care a avut două atacuri de panică, în momentul în care a văzut excavatoarele că încep să dărâme gospodăria, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD, iar altul la întoarcerea de la spital, când  practic totul era de nerecunoscut, casa fiind dărâmată pe jumătate.

Nemulţumirile familiei ar fi valoarea despăgubirii primite de la Stat, 90.410 lei (aproximativ 20.000 de euro), expropriere casa Cistei23dar şi modul cum s-a făcut exproprierea, spunând că nu s-a respectat hotărârea de Guvern. Gospodăria femeii se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de mp, dintre care 1.300 mp au trecut, în luna august, în proprietatea Statului. Fiul bătrânei susţine că din suprafaţa expropriată, în hotărârea de Guvern “scrie clar că trebuie demolaţi160 mp din suprafaţa construită”, iar el susţine că deţine “220 de mp, şi că ar fi trebuit delimitaţi”. Executorul judecătoresc susţine însă că locuinţa, casa femeii, a fost evaluată în totalitate şi trebuie demolată cu totul.

“Nu se respectă hotărârea de Guvern. Dânşii au abuzat de nişte chestii. În primul rând au venit şi au sărit  în curte, mama era la biserică, şi au bătut nişte ţăruşi acolo. Au telefonul,dar nu ne-au anunţat. Ne-am trezit la un moment dat că sunt bătuţi nişte ţăruşi acolo şi dincolo, ba mai mult au venit cu alte măsurători mai încoace. Hotărârea zice că 161 de mp este construcţie de expropriat. Mi-am măsurat toate construcţiile cu un evaluator expert şi noi deţinem 222 de mp de construcţii. Se expropriază 160, deci trebuie delimitaţi 60 de mp. Nu ne opunem exproprierii, dar ce e al nostru e al nostru, iar dacă vor să ia şi ceilalţi 60 de mp să-i plătească. Nu mi se pare o despăgubire justă. Vă daţi seama ce este aici. Casa asta şi grădina cu 200 de pomi. Oricând puteam să fac un schimb cu un apartament în Alba Iulia, plus mai primeam şi diferenţă”, a declarat fiul proprietarei Nicolae Nandrea, spunând că le iau acum totul după ce acolo au muncit mama şi tatăl lui o viaţă întreagă.

Nici în posesia banilor deja primiţi de la Stat nu pot intra, deoarece nu au succesiunea făcută. “Banii nu îi putem ridica fiindă pe Cartea Funciară proprietar este Ioan Nandrea, tatăl decedat, şi mama, Nandrea Maria, în părţi egale. Normal ar fi trebuit să fie mama să-i putem ridica”, a mai spus acesta.

Tot ei spun că ar fi primit o ofertă de locuinţă pe un deal în Cistei, dar care ar fi costat 100.000 de lei, şi nu ar fi avut de unde să mai adauge la cei 90.000 de lei primiţi de la Stat bani pentru a o cumpăra.

După ore întregi de nemulţumiri şi măsurători făcute din nou la faţa locului de către cei de la CFR, şi după ce s-a întocmit procesul verbal de către executor, în jurul orei 13.00, a început demolarea propriu-zisă, excavatoarele distrugând bucată cu bucată. Gardul, apoi viţa de vie, pomii şi zidurile casei.

expropriere cisteiCând a văzut că i se dărâmă agoniseala de-o viaţă, femeia nu a vrut nici în ruptul capului să iasă din casă. Alături de ea a fost şi fiul cel mare care locuia cu ea. În timp ce excavatoarele dărâmau cealaltă parte de locuinţă, femeia a spus că preferă să rămână chiar şi cu preţul vieţii în casa pentru care a muncit o viaţă.

„Casa asta am muncit-o până mi-au ieşit ochii din cap. Nu mi-e ruşine să spun că am făcut cărămidă, cum făceau ţiganii, am făcut 40.000 de cărămizi la Teiuş şi le-am vândut, 40.000 la  Căpud, plus o mie două la unii alţii, să construim casa asta.  Eu stau aici, că e casa mea, să o stricaţi pe mine. Duceţi- vă în treabă şi lăsaţi-mă să mor aici, în casa mea!”, a spus bătrâna răpusă de durere în suflet.

Momentul începerii demolării a “luat-o de pe picioare” şi pe nora proprietarei, care a suferit un atac de panică, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD. Aceasta a fost transportată la spitalul din Blaj pentru a primi îngrijiri medicale.

Alături de presă, jandarmi, reprezentanţi CFR şi muncitori la nefericitul eveniment au asistat  şi oameni din sat, înlăcrimaţi, cu gândul că puteau fi ei în locul acestei familii.

Iar dacă să construieşti o casă îţi ia o viaţă întreagă, să o demolezi nu durează decât câteva ore. În jurul orei 18.00, jumătate din casă, curtea şi grădina au fost rase de pe faţa pământului. Momentan aici s-a şi oprit demolarea.

expropriere casa Cistei04Impact vizual lăsat cu leşin a fost şi întoarcerea nurorii femeii de la spital, care a căzut de pe picioare pentru a doua oară, după ce a văzut ce a mai rămas din casă. A fost chemată ambulanţa din nou…

Potrivit celor de la CFR, autorităţile s-au îngrijit ca femeii şi fiului cu care a locuit,  să le asigure o garsonieră pentru a locui provizoriu în Alba Iulia, până în luna ianuarie 2015,  timp în care se pot decide ce vor să facă şi să îşi rezolve problema cu succesiunea, pentru a intra în posesia banilor ce li se cuvin.

“Conform legii 255 privind exproprierea pentru lucrările de utilitate publică şi interes naţional au fost parcurşi toţi paşii prevăzuţi în lege. A fost emisă Hotărâre de Guvern privind exproprierea, a fost emisă decizie de expropriere care este executorie, orice litigiu nu împiedică intrarea în posesia terenului în domeniul public al Statului.  Ceea ce poate să facă fostul proprietar este să se adreseze instanţei privind cuantumul de despăgubire. În partea de construcţie care este supusă exproprierii conform dosarului făcut de către un evaluator autorizat este cuprinsă toată construcţia. Parcurgând  toţi paşii Legii 255, primul lucru pe care trebuie să-l facă este actul de succesiune, după care să se adreseze comisiei de expropriere care deja a funcţionat în comuna Mihalţ. Se constituie comisia de expropriere,  verifică dreptul la proprietate, se vor parcurge paşii de obţinere a recipisei de despăgubire la CEC”, a declarat Virgil Tcaciuc, şeful Serviciului Exproprieri CFR, aflat la faţa locului.

expropriere casa Cistei40Executorul judecătoresc Florian Sapta a declarat că „exproprierea s-a făcut respectându-se legea, iar părţile nemulţumite pot să facă contestaţie în ce priveşte această executare. Ei pot contesta atât formele de executare cât şi titlul executor, deci actele care au fost întocmite astăzi cu privire la nemulţumirile măsurătorilor făcute cât şi împotriva titlului executor”.

Primarul din Mihalţ, Flaviu Breaz,  a spus că  fost dată o autorizaţie de demolare Statului Român în urmă cu două săptămâni. “ Din data de 20 septembrie am dat autorizaţa de demolare Statului Român, în baza CF-ului şi a autorizaţiei de demolare în baza deciziei de expropriere. Ne-au adus un CF intabulat pe suprafaţa de aproximativ 13 ari, şi ei au acolo 20 de ari, din care 13 cu construcţii vor fi demolaţi. În jur de 6 ari de teren au rămas, dar autorizaţia de demolare a fost emisă pentru întreaga suprafaţă construită”, a declarat primarul.

În aceeaşi situaţie de expropriere s-a aflat o altă familie din Cistei, dar aceasta a acceptat suma de 107.812 lei şi a reuşit să se mute într-o altă casă.

Oamenii îşi pun acum speranţa în Dumnezeu, lăsându-şi soarta în grija lui. “Acum Dumnezeu să nu-mi ia mintea şi judecata”, a spus bătrâna, perfect lucidă, la cei 84 de ani ai săi.
Vă prezentăm mai jos imagini foto-video de la faţa locului.

[nggallery id=2412]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea