Doi șoferi alcoolizați, din Ocna Mureș și Alba Iulia – cercetați de polițiști după ce au pus în pericol siguranța traficului rutier
Doi șoferi, unul din Ocna Mureș iar celălalt din Alba Iulia, au fost ”premiați” cu dosare penale, după ce au fost depistați în trafic, cu alcool ”la bord”.
Este vorba despre C.T., de 59 de ani, din Ocna Mureş, care a fost oprit , joi după-amiaza, pe strada Mihail Kogălniceanu din oraș. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule iar în plus era sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
C.T. a fost condus la Spitalul Municipal Aiud unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei iar pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.
În aceeași zi, dimineața devreme, o patrulă de siguranţă publică din Cîmpeni, formată din poliţişti şi jandarmi, în timp ce executa activităţi de patrulare pe raza orașului, a identificat, în P-ţa Avram Iancu, un autoturism parcat ce era avariat în partea din spate.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul a fost lovit, cu puţin timp în urmă, de o mașină condusă de O.N.C., un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Alba Iulia, acesta fiind identificat pe strada Transilvaniei din Cîmpeni.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul din Cîmpeni unde a refuzat să se supună recoltării probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de O.N.C. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi refuz de a se supune prelevării mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii