Sâmbătă, ora 17.00, Industria Galda – Gloria Progresul Bistriţa *Radu Andone, în căutarea primei victorii acasă
Gloria Progresul Bistriţa era creditată înaintea startului stagional drept principala pretendentă la promovare, însă lucrurile au scăpat de sub control în fieful lui „Nea Jean”, echipa aflându-se abia pe locul 11! După a treia înfrângere consecutivă şi o acută criză financiară ce poate duce inclusiv la abandon, antrenorii bistriţeni Coroian şi Negrean au demisionat, cei mai importanţi jucători nu se mai prezintă (Chibulcutean, Costin, Zegrean), iar secundul Săsărman încearcă să adune 11 fotbalişti, fie şi juniori, pentru a evolua la Galda de Jos, sâmbătă, 27 septembrie, ora 17.00.
Nici în cealaltă tabără (locul 8, 5 puncte) nu sunt prea multe motive de satisfacţie după primul eşec stagional, 0-2 la Dej şi un singur punct obţinut în două jocuri. „Categoric încercăm să realizăm prima victorie din acest sezon în faţa propriilor suporteri, nu ne mai permitem să păşim greşit acasă. Problemele adversarilor nu ne interesează, noi ne vedem de treabă, ne ştim interesul şi nu vrem să cădem în capcana unei posibile neprezentări”, a declarat Radu Andone, ce are întregul efectiv la dispoziţie, inclusiv apărătorul Cătălin Ivaşcu, absent două partide din motivul convocării la naţionala României de fotbal amator. Tehnicianul aiudean are în schimb motive de bucurie în plan sentimental, întrucât la finele săptămânii trecute a devenit din nou tată, având o fetiţă, Nicole Marie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița
Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari