Rămâi conectat

Sport

„Importantă este calificarea”, a declarat Miroslav Popov după ce CSU Alba Iulia a acces în sferturile Cupei României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Prezentare CSU Alba Iulia24Nouă victorie categorică și calificare mai departe în Cupa României pentru CSU Alba Iulia, care a începus cu dreptul sezonul. Echipa universitară a învins miercuri după-amiază, scor 104-64, în deplasare, pe Nova Vita Tg. Mureș, într-o partidă care a contat pentru manșa retur a optimilor Cupei României la baschet feminin. Astfel, după ce și în tur a trecut de mureșence categoric, cu scorul de 97-56, trupa lui Popov avansează în competiție și va întâlni în sferturi pe CSM Satu Mare.  ” Cel mai important este că ne-am calificat. Primul meci a fost așa și așa, dar acesta din retur m-a mulțumit, am jucat mai bine în apărare, iar în ofensivă mingea a circulat excelent. Toată lumea a jucat și văd că o fac din ce în ce mai bine meci după meci, sper să continue astfel. Vreau să îmi felicit jucătoarele pentru că au practicat un baschet adevărat chiar dacă adversarul nu a fost unul dificil”, a explicat antrenorul Miroslav Popov

Sâmbătă, studentele vor întâlni acasă, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” pe Phoenix Galaţi, în prima etapă a Ligi Naţionale de baschet feminin.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0) | „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0). „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit O săptămână perfectă pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri, care s-a calificat în play-off-ul Cupei României și a celebrat Centenarul, s-a încheiat cu partida de verificare cu Sticla Arieșul Turda. Pe „Cetate”, gruparea albaiuliană […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea