Accident rutier la Horea: Un bărbat de 77 de ani, cu alcoolemie de 1,14 mg/l, s-a răsturnat cu un motociclu pe șosea
Agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Horea au fost solicitaţi, marți seara, să intervină pentru soluţionarea unui accident rutier ce a avut loc pe DN 1R, în localitatea Horea.
La faţa locului echipa operativă a constatat că P.R., de 77 de ani, din comuna Horea, în timp ce conducea un motociclu pe direcţia de mers Albac – Horea, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra vehiculului, răsturnându-se pe partea carosabilă, pe sensul său de mers.
În urma accidentului P.R. a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Cîmpeni, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, cu ocazia testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
”Faţă de P.R. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. şi ped. de art. 196, alin. 1, art. 335, alin. 1 şi art. 336 alin.1 din Codul penal”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan