VIDEO: AUTOSTRADA Sebeş-Turda. Filmare aeriană cu primele lucrări de pe traseul loturilor 3 şi 4
Imagini din avion cu primele lucrări pe traseul loturilor 3 şi 4 din Autostrada Sebeş – Turda au fost publicate de utilizatorii forumurilor dedicate subiectelor de infrastructură. Loturile se află în stare incipientă în ceea ce priveşte lucrările. Desi traseul autostrăzii încă nu se poate distinge în multe locuri, există zone în care constructorii au intrat în teren. Filmarea aeriană începe de deasupra autostrăzii A3 Cluj Napoca – Câmpia Turzii, în apropiere de Turda şi continuă pe deasupra zonelor pe unde ar urma să treacă lotul 4 şi apoi lot 3 (de la minutul 5:07).
Imaginile arată mai degrabă un debut timid al lucrărilor pe aceste două loturi, în ciuda faptului că România se află într-o cursă contracronometru pentru a finaliza această autostradă până la finele lui 2015, moment în care s-ar pierde finanţarea europeană nerambursabilă de 85% dacă proiectul nu e gata, scriu jurnaliştii de la hotnews.ro.
Celelalte două loturi, (1 si 2) încă nu au situaţia clarificată şi lucrările încă sunt departe de a începe. CNADNR nu a finalizat procedurile de stabilire a câştigătorilor după ce mai multe companii au formulat contestaţii şi au câştigat în justiţie.
Pentru lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, în lungime de 12,45km (de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea – km 41+250 – km 53+700) CNADNR a semnat contract cu Asocierea Tirrena Scavi S.p. A – Societa Italiana Per Condotte D’Aqua S.p.A, cu suma de 420, 5 milioane de lei fără TVA.
CITIŢI şi Autostrada Sebeş-Turda: Lucrări amânate pe un sector din Lotul 3, până după recoltarea culturilor
Filmarea a fost realizată de Inter-Fly, la comanda forumurilor de infrastructură, forum.peundemerg.ro și forum.construim-romania.ro.
Sursa: hotnwes. ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de minute
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 14 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale