VIDEO: Mircea Cărtărescu a ridicat un nou edificiu în Cetatea Alba Iulia, la Festivalul Dilema Veche
Mircea Cărtărescu, obișnuit cu prelegerile în fața studenților care se pregătesc sa fie profesori de Limba și Literatura Română, a creat in Cetatea Alba Carolina atmosfera dintr-o sala de universitate unde studenții devin absorbiți de vorbele profesorului și unde profesorul împrumută involuntar din energia auditoriului, format ieri din cateva sute de persoane.
Folosind doar cuvântul, profesorul și scriitorul Mircea Cărtărescu a proiectat în mintea publicului “edificiul literaturii”, mai exact, multiple dimensiuni ale literaturii, unele accesibile cititorului iar altele doar artistului. Am înțeles acum, altfel, cât de multe și complexe dimensiuni are literatura: industrie, divertisment, știință, profesie, artă, religie, “coloană vertebrală a culturii”. La parterul acestui edificiu, în viziunea poetului Cărtărescu, stă literatura de consum, fără valoare artistică. La etajul unu, literatura produsă de specialiști, de scriitorii profesioniști, de cei care construiesc științific “romanul”. La un etaj superior este artistul, care se deosebește semnificativ de scriitorul profesionist (ex: Vladimir Nabokov). La etajul trei, este literatura ca religie – unde au priveligiul de a se afla doar cei născuți, înzestrați, cei care “nu mai sunt altceva decât literatură” (ex: Dostoievski, Tolstoi, Dante, Shakespeare). Edificiul lui Cărtărescu are deasupra sa și un monument, o statuie, un sfânt. Iar acesta este Franz Kafka.
La apus, un Cartarescu in blugi ne-a vorbit, fara a utilza in discursul sau clisee sau elemente ale limbajului de lemn (deloc surprinzator dar totusi oarecum inedit, binevenit si revVIgorant din punct de vedere spiritual pentru public!) despre scriitorul profesionist, despre omul de arta care scrie literatura dar mai ales despre personalitatile cu har care, in opinia sa au ocupat (traind si scriind) palierul superior,“cu aer rarefiat” al literaturii universale in ansamblu. Plecand de la tema prelegerii „Edificiul literaturii”, Mircea Cartarescu a vorbit astazi despre ce inseamna valoarea literara (fie ea invatata, muncita sau rodul unui dar cu care au fost inzestrate unele minti luminate din istoria umanitatii), despre nesiguranta launtrica a artistului, generatoare uneori de tenebre si framantari dar si despre dezideratul generatiei optzeciste din care face la randul sau parte, cu privire la o conduita a scriitorului care sa se plieze peste valori de viata autentice. Fara treceri abrupte, ci surprinzand legaturile cauza-efect, Caratarescu a vorbit si despre importanta pe care o are pentru un scriitor modelul uman, peceput ca atare atat in viata cat si in “profesie”.
Sunt unele carti care nu pot fi rezumate, daca se incearca o intelegere de profunzime, spunea cu referire la Lolita a lui Nabokov. Acest lucru e valabil intr-o oarecare masura si pentru prelegerea de astazi a lui Cartarescu, de la Alba Iulia. Daca ati ratat-o, dar va intereseaza subiectul (sic!) faceti-va o bucurie cu urmatoarea ocazie!
[nggallery id=2211]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii