Campionatul Munților Apuseni: Bistra calificată în semifinale la „masa verde”
Duminică, 17 august 2014, la Sălciua sunt programate meciurile semifinale din cadrul Campionatului Munților Apuseni 2014 – fotbal pe teren redus, pentru zona rurală. Dintre toate echipele care au luat startul în acest an, în Campionatul Munților Apuseni 2014, doar Bistra alinează două formații în semifinalele competiției (juniori și seniori). Celelalte formații care-și vor disputa semifinalele de la Sălciua sunt: Ciuruleasa, Sălciua și Poșaga (la juniori), respectiv Poiana Vadului, Albac și Sohodol (la seniori).
Conform unui comunicat prezentat pe site-ul AJF, Bistra s-a calificat la „masa verde’
În competiția seniorilor, Bistra – Poiana Vadului este derby-ul semifinalelor din acest an, în timp ce în cealaltă semifinală se înfruntă surpriza Albac (a eliminat la penalty-uri echipa din Lupșa, finalista campionatului din 2013) și Sohodol (campioana ediției precedente).
Formația din Bistra a intrat în semifinalele competiției după ce a câștigat contestația depusă după sfertul de finală cu Bucium (în teren 3-2 pentru Bucium), echipă care a folosit pe Cioară Robert (fără domiciliu în Bucium) și pe Pașca Andrei (legitimat la CS Cuprirom Abrud), deși aveau dreptul prin regulament să folosească doar un singur jucător legitimat, sau cu domiciliul în altă localitate.
Astfel, echipa din Bistra va înfrunta Poiana Vadului, echipă care a eliminat în sferturile de finală echipa din Arieșeni cu scorul de 4-2. În cealaltă semifinală se vor înfrunta surpriza Albac, care a eliminat cu scorul de 6-5, după penalty-urile de departajare, echipa similară din Lupșa (finalista de anul trecut) și Sohodol care a eliminat pe Sălciua cu scorul de 3-2.
La sfertul de finală dintre Sălciua și Sohodol (scor 2-3), echipa din Sălciua a depus contestație pentru folosirea jucătorilor Gligor Sergiu și Gligor Ovidiu (Sohodol), motivând că aceștia sunt jucători legitimați în cadrul FRF/AJF. În urma verificărilor făcute de Comisia de Organizare a CMA s-a constatat faptul că Gligor Ovidiu nu activează ca jucător legitimat la niciun club de fotbal din cadrul FRF/AJF (joacă doar în campionatul de minifotbal organizat în județul Sibiu), în timp ce Gligor Sergiu este legitimat la AS CFR Dej (județul Cluj), cu viză AJF pe anul 2014, dar fără viză medicală aplicată pe carnet în acest an. Din acest motiv, în anul 2014, acesta nu a participat la nici o partidă oficială în competițiile organizate de AJF Cluj.
În competiția juniorilor, vom avea parte de două partide extrem de echilibrate. Ciuruleasa va înfrunta Sălciua, în timp ce Bistra (campioana ultimelor două ediții) va da piept cu Poșaga.
Vezi mai jos programul complet al semifinalelor, care vor avea loc la Sălciua:
ora 16:00: Bistra – Poșaga (juniori)
ora 17:00: Bistra – Poiana Vadului (seniori)
ora 18:00: Ciuruleasa – Sălciua (juniori)
ora 19:00: Albac – Sohodol (seniori)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor